Cum au reuşit să supravieţuiască două femei care au plutit în derivă cinci luni: „Am fost norocoase că barca a rezistat la atacul rechinilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei au fost salvate după ce ambarcaţiunea cu care încercau să navigheze din Hawaii în Tahiti a plutit în derivă cinci luni, timp în care au supravieţuit atacurilor rechinilor, iar barca lor a rămas fără catargul principal, dar şi fără motor. Acestea au povestit că au făcut tot posibilul pentru a rămâne în viaţă, deşi îşi pierduseră speranţa că vor fi găsite.

Marina americană le-a salvat pe Jennifer Appel şi Tasha Fuiaba şi pe câinii lor după ce o navă taiwaneză de pescuit le-a reperat la aproximativ 15.000 de kilometri sud-est de Japonia şi a alertat Garda de Coastă, relatează The Guardian. „Nu vă putem descrie sentimentele care ne-au încercat când ne-am văzut la orizont salvatorii“, a declarat Appel.

Cele două navigatoare, originare din Honolulu, au pornit la începutul lunii mai din Hawaii spre Tahiti, dar  motorul ambarcaţiunii s-a defectat la scurt timp din cauza vremii. Tinerele au crezut că pot ajunge totuşi la destinaţie ajutându-se doar de vele, însă după ce şi-au pierdut şi catargul principal misiunea a devenit practic imposibilă.

Tinerele au rămas repede fără telefoane mobile, dar au reuşit să-şi alerteze familiile, şi au încercat să transmită semnale SOS, însă erau prea departe în larg pentru ca acestea să poată fi recepţionate de pe uscat, iar în cele şase luni nu au zărit nicio navă.

Jennifer şi Tasha au mărturisit că au reuşit să supravieţuiască timp de cinci luni datorită celor două animale de companie, dar şi pentru că aveau un filtru de apă şi suficientă mâncare pentru un an, în special produse uscate, cum ar fi fulgi de ovăz şi paste.

Zeus, unul dintre cei doi câini aflaţi în ambarcaţiune, în braţele salvatorilor FOTO US Navy/Jonathan Clay

image

„Devii foarte umil după ce te întrebi în fiecare zi dacă va fi ultima ta zi şi în fiecare noapte dacă va fi ultima ta noapte. A fost foarte deprimant şi am fost lipsite de speranţă, dar am făcut tot ce am putut pentru a supravieţui“, a declarat Appel citată de The Guardian.

Cele două au povestit şi că ambarcaţiunea a fost atacată violent de un grup de rechini: „A fost oribil, am fost incredibil de norocoase că barca noastră a fost suficient de puternică încât să reziste atacului.“

Mama lui Appel, în vârstă de 75 de ani, a declarat pentru Associated Press că nu şi-a pierdut nicio clipă speranţa că fiica ei va găsi resursele necesare pentru a supravieţui până va fi găsită şi a povestit că a fost incredibil de emoţionant să audă din nou vocea fiicei sale după cinci luni. 

Jennifer Appel a mărturisit că au făcut tot posibilul să rămână în viaţă, deşi îşi pierduseră speranţa că vor fi salvate FOTO US Navy/Jonathan Clay

image
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite