Cocaină la Casa Albă. Unde a fost găsită: „Poporul american merită să ştie”

0
Publicat:

Descoperirea de cocaină la Casa Albă, confirmată miercuri, a declanşat o polemică politică, purtătoarea de cuvânt a executivului dând asigurări că drogul a fost găsit într-o zonă frecventată de turişti, în timp ce preşedintele şi familia sa nu se aflau în zonă.

Casa Albă FOTO: Profimedia
Casa Albă FOTO: Profimedia

O pulbere albă descoperită la Casa Alba s-a dovedit a fi cocaină, a confirmat miercuri, în urma analizelor, Secret Service, însărcinat cu securitatea înaltelor personalităţi ale statului american.

Substanţa, găsită duminică în celebra Aripă de Vest a clădirii, fusese considerată iniţial ca potenţial periculoasă, ceea ce a determinat o evacuare pe termen scurt.

Dar, conform analizei preliminare a Departamentului de Pompieri din Washington, această pulbere părea a fi cocaină.

Anthony Guglielmi, un purtător de cuvânt al Secret Service, a declarat miercuri că aceasta "s-a confirmat". "Ancheta noastră este în desfăşurare", a adăugat el.

Descoperirea acestei pulberi a dus la speculaţii în mass-media americane despre persoana care a lăsat drogul la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden şi familia sa nu au fost la Casa Albă tot weekendul.

Potrivit mai multor mass-media americane, cocaina a fost găsită la parter, în Aripa de Vest a Casei Albe, care include în special Biroul Oval. Ea a fost găsită într-o zonă în care turiştii care fac un tur ghidat al clădirii trebuie să-şi lase telefoanele din motive de securitate.

Senatorul republican Tom Cotton a cerut miercuri Secret Service să facă public locul exact în care a fost găsit drogul.

"Poporul american merită să ştie dacă au fost descoperite droguri într-o zonă în care sunt partajate informaţii confidenţiale", a scris el într-o scrisoare adresată directoarei Secret Service.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite