Cine este femeia care ar putea moșteni 100 de milioane de dolari din averea lui Jeffrey Epstein
Karyna Shuliak, medic stomatolog în vârstă de 37 de ani și fosta parteneră a lui Jeffrey Epstein, încearcă să își refacă viața profesională în Statele Unite, dar publicarea a milioane de pagini din dosarul Epstein a readus-o în atenție. Potrivit unei investigații publicate de The New York Times, Shuliak a lucrat recent într-un cabinet stomatologic din Brooklyn, fără ca pacienții să știe cine este. Ancheta mai arată că femeia ar putea moșteni până la 100 de milioane de dolari din averea miliardarului.

Femeia este cunoscută drept ultima persoană pe care Jeffrey Epstein a sunat-o înainte de a se sinucide în închisoare, în august 2019.
Potrivit investigației, Karyna Shuliak a lucrat part-time într-un cabinet stomatologic din centrul cartierului Brooklyn, fiind prezentată pacienților doar drept „Dr. Karyna”.
O pacientă a declarat că a aflat adevărata identitate a medicului abia după publicarea dosarelor Epstein.
„Am fost atât de șocată. Nu-mi venea să cred. Dintre toate lucrurile care mi se puteau întâmpla, eu am ajuns să fiu tratată de iubita lui Epstein”, a spus aceasta pentru The New York Times.
După apariția documentelor, Shuliak nu s-a mai întors la cabinetul stomatologic unde lucra.
Ultimul apel telefonic al lui Jeffrey Epstein
Karyna Shuliak este considerată una dintre cele mai apropiate persoane din anturajul lui Jeffrey Epstein.
Potrivit documentelor analizate de The New York Times, Epstein a sunat-o cu puțin timp înainte de a fi găsit mort în celula sa, în august 2019.
Ancheta mai arată că femeia ar putea moșteni până la 100 de milioane de dolari din averea acestuia, inclusiv un inel cu diamant de 33 de carate, deși valoarea finală a moștenirii depinde de împărțirea averii rămase după despăgubirea victimelor.
Cum s-au cunoscut
Originară din Belarus, Karyna Shuliak l-a cunoscut pe Jeffrey Epstein în 2011, când avea 21 de ani și se afla în Statele Unite cu viză de student.
Potrivit documentelor, întâlnirea a fost intermediată de o altă tânără care ulterior a susținut că fusese victima lui Epstein și că era încurajată să recruteze femei tinere pentru acesta.
La început, Shuliak ar fi refuzat ajutorul financiar oferit de miliardar, spunând că citise informații despre trecutul său. Relația dintre cei doi a continuat însă, iar Epstein a început să îi finanțeze studiile și călătoriile.
Misterul planează asupra morții lui Jeffrey Epstein. Fratele lui nu crede că s-a sinucis, ci că a fost omorâtCum ar fi ajuns la Universitatea Columbia
Investigația susține că Jeffrey Epstein a intervenit pentru ca Shuliak să fie admisă la Facultatea de Medicină Dentară a Universității Columbia, după ce candidatura ei fusese inițial respinsă.
Conform documentelor, Epstein și-ar fi folosit influența și ar fi promis donații importante către universitate. Dosarele analizate de jurnaliști arată și că doi profesori ar fi oferit informații despre subiectele examenului practic înainte ca Shuliak să îl susțină.
Universitatea Columbia a transmis că aceasta îndeplinea condițiile de admitere, însă, după publicarea documentelor, doi profesori implicați au fost sancționați administrativ.
Căsătorie pentru obținerea cetățeniei americane
Documentele publicate de autoritățile americane mai arată că Epstein ar fi organizat căsătoria dintre Karyna Shuliak și o femeie din Statele Unite pentru a o ajuta să obțină drept de ședere și ulterior cetățenia americană.
Căsătoria a avut loc în 2013, iar după obținerea cărții verzi și, ulterior, a cetățeniei americane, cele două femei au divorțat în 2019.
Un raport al democraților din Camera Reprezentanților a ridicat suspiciuni că mariajul ar fi fost unul de conveniență, însă autoritățile americane nu au contestat până în prezent cetățenia obținută de Shuliak.
Nu este acuzată în dosarul Epstein
Deși a avut o relație de aproape opt ani cu Jeffrey Epstein și a beneficiat de sprijin financiar consistent din partea acestuia, Karyna Shuliak nu este inculpată în dosarul de trafic sexual al miliardarului.
Potrivit investigației, autoritățile federale nu au tratat-o drept complice și nu există indicii că FBI ar fi audiat-o în cadrul anchetei. De asemenea, avocații victimelor lui Epstein nu au chemat-o să depună mărturie.
Prin intermediul avocatului său, Karyna Shuliak a refuzat să comenteze informațiile apărute după publicarea documentelor.























































