Un șofer turc a murit într-un camion cu numere de România. Cazul este anchetat în Belgia | adevarul.ro

Un șofer turc a murit într-un camion cu numere de România. Cazul este anchetat în Belgia

Publicat:
0
1 live

Un șofer turc de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort duminică după-amiază în cabina unui camion cu numere de înmatriculare românești, parcat în zona industrială Oude Bunders din Maasmechelen, Belgia, potrivit VRT și Nieuwsblad.

Șoferul turc a fost găsit mort în cabina unui camion cu numere românești. FOTO: nieuwsblad.be
Șoferul turc a fost găsit mort în cabina unui camion cu numere românești. FOTO: nieuwsblad.be

Camionul se afla pe Slakweidestraat, iar poliția din Lanaken-Maasmechelen a fost sesizată în jurul prânzului.

Potrivit unui membru al familiei, bărbatul era din Turcia și lucra de mai mulți ani ca șofer de camion. Un coleg aflat cu un alt camion în apropiere a devenit îngrijorat după ce nu a mai reușit să ia legătura cu acesta.

Pentru că ușa cabinei era încuiată din interior, colegul și-a anunțat mai întâi angajatorul, iar apoi a alertat poliția.

Bărbatul a fost găsit fără viață în cabina camionului. Pentru că inițial cauza morții nu era clară, a fost declanșată procedura pentru un deces neobișnuit”, a declarat duminică seară Anna Degraen, purtătoarea de cuvânt a Parchetului din Limburg, pentru VRT.

Parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a murit bărbatul. Luni dimineață, autoritățile au anunțat că șoferul a murit din cauze naturale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite