Ce conţine sosul KFC şi de ce au apărut reacţii dure după dezvăluirile dintr-un documentar: „Mi s-a făcut rău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ingredientele din sosul KFC au fost făcute publice într-un film documentar, iar informaţiile au atras reacţii contradictorii: unii clienţi apreciază în continuare produsul, alţii îşi exprimă dezgustul.

 Pe fanii KFC „i-a luat ameţeala“ după ce au aflat „ingredientul secret“ din sosul KFC, scrie „The Mirror“.

Filmul documentar care i-a dezgustat pe fani relatează experienţa celebrului lanţ de restaurante în pandemie, dar dezvăluie şi modul în care este preparat unul dintre celebrele sale sosuri, foarte popular mai ales în Marea Britanie. Conform informaţiilor prezentate, sosul conţine zeamă şi rămăşiţe de pui rămase în friteuză, dar şi un ingredient încă secret. 

kfc

Rămăşiţele de pui rămase în friteuză, unul dintre ingredientele sosului. Captură din documentar

Aceste dezvăluiri au determinat reacţii diverse în rândul fanilor KFC. Unii clienţi au mărturisit că li s-a făcut rău când au aflat reţeta. Totuşi, mulţi au rămas în continuare încântaţi de sos şi n-au de gând să renunţe la el.

Anne Walker, care produce sosul în Buckshaw, Lancashire, a delclarat că sosul este făcut prin combinarea a 3,5 litri de apă şi a două linguri de „resturi“ de pui KFC. Ea a precizat că există şi un „ingredient magic“, pe care nici personalul nu are voie să-l afle. Cele trei ingrediente se mixează bine, după care amestecul se introduce în cuptorul cu microunde. Reprezentanta companiei a mai spus: „Sunt o mare susţinătoare a faptului că dacă nu ai mânca tu aşa ceva, nu ar trebui să te aştepţi ca altcineva să o facă“. 

Imagine indisponibilă

Un spectator a reacţionat negativ: „Eww, aşa fac ei sosul #insidekfc“, după ce a văzut documentarul. Altcineva a scris online: „Tocmai am urmărit #insidekfcatchristmas, iubesc sosul KFC, ştiam cum se face, dar uitându-mă la acea femeie făcându-l, mi-a fost rău!“. 

„Sosul KFC este ceva divin. Îl avem la cina de Crăciun de familie, nu e glumă!“, a mărturisit cineva. 

KFC a răspuns criticilor pe Twitter: „Da, poate realizarea sosului nu pare sexy; dar oricine spune că Bisto are un gust mai bun este un mincinos. #Insidekfc“ .

Imagine indisponibilă
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite