Biden, după acordul din Senatul SUA: „Timpul presează” în cazul Ucrainei
0Președintele american Joe Biden insistă pentru aprobarea ajutorului pentru Ucraina. „Timpul presează”, a transmis liderul de la Casa Albă într-un apel adresat Camerei Reprezentanților după ce s-a ajuns la un acord în Senat.

„A susţine acest proiect de lege înseamnă opoziţie faţă de Putin. Respingerea înseamnă să facem jocul” liderului de la Kremlin, a spus Biden cu privire la un text prezentat duminică de Senatul american care prevede deblocarea de noi ajutoare atât pentru Ucraina cât şi pentru Israel precum şi înăsprirea politicii de migraţie a SUA.
Textul prezentat este cel mai „dur” din ultimele decenii în materie de imigraţie, apreciază democraţii, potrivit AFP și Agerpres.
Biden l-a acuzat totodată pe Trump că „instrumentalizează” problema migraţiei.
Fostul preşedinte american a făcut apel luni la republicanii din Congresul SUA să se opună acordului care prevede un ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
„Donald Trump preferă să instrumentalizeze această problemă decât să o rezolve”, a afirmat liderul democrat de la Casa Albă.
Pentru a fi adoptat, proiectul trebuie aprobat de plenul Senatului, apoi de Camera Reprezentanţilor, unde lucrurile se complică din cauza unor republicani din tabăra lui Trump care condiționează ajutorul de măsuri dure îmmpotriva migrației.