Cum vede Stoltenberg viitorul NATO în cazul reîntoarcerii lui Trump la Casa Albă
0Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri într-o intervenție la postul american de televiziune CNN că nu împărtăşeşte temerile conform cărora o eventuală realegere a republicanului Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ar slăbi Alianţa Nord-Atlantică.
Stoltenberg a apreciat de asemenea că nu crede nici că o a doua preşedinţie Trump ar pune în pericol apartenenţa Statelor Unite la NATO, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.
„Cred că Statele Unite vor continua să fie un aliat ferm în NATO, indiferent de rezultatul alegerilor americane, întrucât aceasta este în interesul Statelor Unite”, a spus secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
În timpul preşedinţiei sale din perioada 2017-2021, Trump s-a plâns adesea că Statele Unite ar contribui prea mult în cadrul NATO şi că aliaţii europeni ar cheltui prea puţin pentru apărare, notează Reuters.
„Am colaborat cu el patru ani şi l-am ascultat cu atenţie, pentru că principala lui critică a fost că aliaţii din NATO cheltuie prea puţin pentru NATO”, a subliniat Stoltenberg, care observă acum că tot mai multe state membre şi-au crescut bugetele militare.
„Aşadar, mesajul dinspre Statele Unite că aliaţii europeni trebuie să sporească (cheltuielile militare, n. red.) a fost înţeles şi ei chiar se mişcă în direcţia corectă”, a remarcat el.