Avionul în care zbura John W. Bush a aterizat de urgenţă, după ce a fost raportat un risc de incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
george bush mediafax

Un avion privat la bordul căruia se afla fostul preşedinte american George W. Bush a aterizat de urgenţă sâmbătă, după ce piloţii au simţit miros de fum în cabina de pilotaj, potrivit agenţiei de ştiri Associated Press.

Administraţia Federală de Aviaţie din Statele Unite ale Americii a transmis duminică dimineaţa că avionul zbura sâmbătă de la Philadelphia spre Dallas, oraşul unde locuieşte Bush, în momentul în care a fost raportată o posibilă defecţiune tehnică. Avionul a aterizat pe aeroportul din Louisville, iar nimeni nu a fost rănit.

Alături de Bush s-a aflat şi purtătorul său de cuvânt Freddy Ford, care a declarat presei că avionul şi-a continuat zborul, după o scurtă oprire. Potrivit lui Ford, pasagerii din spatele cabinei de pilotaj nu au văzut şi nu au simţit fum.

 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite