Barack Obama avertizează cu privire la “jocul periculos” pe tema plafonului datoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama i-a avertizat din nou, sâmbãtã, pe aleşii republicani  ce ar însemna legarea plafonului datoriei de negocierile asupra deficitului, relateazã agenţia France Presse.

“Familiile noastre şi companiile noastre nu îşi mai pot permite sã joace acest joc periculos. Nu când miza e reprezentată de locurile de muncă şi vieţile multor familii. Nu putem permite ca poporul american să devină o victimă colaterală”, a subliniat preşedintele democrat, în discursul sãu sãptãmânal, cu trimitere la criza din vara anului 2011.

“În cazul în care Congresul refuzã sã autorizeze Statele Unite ale Americii sã îşi regleze facturile la timp, consecinţele pentru economia mondială ar putea fi catastrofale”, a explicat el.

Economia americană a “suferit” în 2011, când aleşii republicani şi Executivul democrat au întârziat sã se înţeleagã asupra datoriei americane, a cãrei notã a fost scãzutã atunci de o agenţie de rating financiar, a amintit Obama. “Dupã cum am mai spus-o deja în aceastã sãptãmânã, nu voi negocia cu Congresul asupra necesităţii de a achita facturi produse de legi deja adoptate”, a subliniat liderul de la Casa Albã.

Dupã mai multe sãptãmâni de dramã psihologicã, Camera Reprezentanţilor - condusã de republicani - a adoptat, marţi, un plan menit sã evite o curã de austeritate automatã (n.r.: “zidul bugetar”), aprobând, printre altele, o mărire a nivelului de impozitare al americanilor  înstăriţi.

Potrivit versiunii online a cotidianului britanic “The Guardian”, liderul republicanilor, John Boehner, şi-a exprimat propria opinie, la câteva minute după discursul preşedintelui american. Boehner a afirmat că Obama ar fi dorit “un cec în alb” pentru a cheltui mai mult, dar nu îl va obţine.

Una dintre cele mai mari diferenţe este aceea a intervalului de timp în care criza urmează să fie rezolvată. De pildă, Boehner vrea o înţelegere pe termen scurrt, pentru a putea aborda încă o dată problema, în vară.

Referindu-se la aceste neînţelegeri, Obama a declarat că “poporul american poate a votat pentru un Guvern divizat, dar nu pentru unul disfuncţional”. Acesta le-a solicitat votanţilor să le scrie membrilor Congresului, pentru a-şi face vocea auzită.

“Istoria este sătulă de poveştile celor care au ţinut cu dinţii de ideologii rigide şi au refuzat să îi asculte pe cei cu care nu erau de acord. Dar aceia nu sunt americanii de care ne amintim. Ne amintim de americanii care au pus ţara mai presus de ei înşişi, au lăsat dorinţele personale deoparte, în favoarea binelui pentru cât mai mulţi”, a mai declarat preşedintele.

Pe de altă parte, Boehner a declarat că a făcut eforturi pentru a lucra cu Obama, dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece solicitările preşedintelui s-au modificat.

“Din păcate, preşedintele nu acceptă un răspuns afirmativ. Chiar atunci când credeam că suntem aproape de înţelegere, cerinţele preşedintelui s-au modificat”, a mai spus acesta, referindu-se la faptul că Obama a cerut o mărire a taxelor pentru cei mai înstăriţi americani. 

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite