Americanii își aleg președintele. Tot ce trebuie să știm despre alegerile din SUA
0Lumea este cu ochii pe America. Cetățenii americanii se vor prezenta, marți, 5 noiembrie, la urne, pentru a-l alege pe următorul președinte al SUA. Vor vota, de asemenea, pentru membrii Congresului, care joacă un rol-cheie în adoptarea legilor.
Câștigătorul va obține un mandat de patru ani la Casa Albă, începând din ianuarie 2025. Președintele are puterea de a adopta unele legi pe cont propriu, dar în cea mai mare parte trebuie să colaboreze cu Congresul pentru a adopta legislația.
Pe scena mondială, liderul american are o libertate considerabilă de a reprezenta țara în străinătate și de a conduce politica externă.
Cine sunt candidații și cum au fost desemnați?
Cele două partide principale desemnează un candidat prezidențial prin organizarea unei serii de voturi numite alegeri primare în fiecare stat, în cadrul cărora oamenii aleg persoana care doresc să conducă partidul în alegerile generale.
În Partidul Republican, fostul președinte Donald Trump a câștigat sprijinul partidului său cu un avans masiv față de rivalii săi. El a devenit candidatul republican oficial la o convenție a partidului din Milwaukee, Wisconsin. Trump l-a ales pe senatorul de Ohio, JD Vance, drept coechipierul său pentru funcția de vicepreședinte.
Pentru democrați, vicepreședintele Kamala Harris s-a alăturat cursei după ce președintele Joe Biden a renunțat și niciun alt democrat nu i s-a opus. Partenerul ei de cursă este guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz. Există și câțiva candidați independenți care candidează la președinție.
Unul dintre cei mai proeminenți a fost Robert F Kennedy Jr, nepotul fostului președinte John F Kennedy, dar acesta și-a suspendat campania la sfârșitul lunii august și a anunțat că îl susține pe Trump.
Care sunt diferențele între Partidul Democrat și Partidul Republican?
Paridul Democrat este o formațiune politică liberală, cu o agendă definită în mare parte prin promovarea drepturilor civile, a unei rețele largi de protecție socială și a măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.
Partidul Republican este o formațiune politică conservatoare din SUA. Acesta militează pentru reducerea impozitelor, micșorarea dimensiunii guvernului, drepturile armelor și restricții mai stricte privind imigrația și avortul.
Cum funcționează alegerile prezidențiale din SUA?
Câștigătorul nu este persoana care obține cele mai multe voturi în întreaga țară. În schimb, ambii candidați concurează pentru a câștiga scrutinurile organizate în cele 50 de state federale.
Fiecare stat are un anumit număr de așa-numite voturi în colegiul electoral, bazate parțial pe populație. În total, sunt 538 de voturi în joc, iar câștigătorul este candidatul care obține cel puțin 270 de voturi.
Toate statele, cu excepția a două, au regula „câștigătorul ia totul”, astfel încât candidatul care obține cel mai mare număr de voturi primește toate voturile colegiului electoral al statului.
Majoritatea statelor înclină puternic către un partid sau altul, astfel încât accentul se pune de obicei pe o duzină de state în care oricare dintre partide ar putea câștiga. Acestea sunt cunoscute sub numele de „state de luptă” (battleground states) sau „state oscilante” (swing states).
Este posibil ca un candidat să câștige cele mai multe voturi la nivel național - cum a făcut Hillary Clinton în 2016 - dar să fie totuși învins de colegiul electoral.
Sistemul datează din Constituţia de la 1787, care stabilea regulile alegerilor prezidenţiale bazate pe sufragiul universal indirect într-un singur tur.
Părinţii fondatori au văzut în acest sistem un compromis între alegerea preşedintelui prin sufragiu universal direct şi alegerea de către Congres, considerată prea nedemocratică.
Sute de amendamente propuse în vederea modificării sau a desfiinţării colegiului electoral au fost înaintate Congresului de-a lungul deceniilor şi al victoriilor şocante, însă niciunul nu s-a concretizat.
Cine sunt electorii?
Ei sunt în total 538. Cei mai mulţi dintre ei sunt reprezentanţi aleşi şi oficiali locali ai partidelor, însă numele lor nu apar pe buletinele de vot şi sunt în marea lor majoritate necunoscuţi publicului larg.
Fiecare stat are atâţia electori câţi membri aleşi sunt în Camera Reprezentanţilor (un număr determinat în funcţie de populaţie) şi în Senat (doi pentru fiecare stat).
California, de exemplu, are 55, iar Texas 38. Vermont, Alaska, Wyoming şi Delaware au doar trei.
Candidatul care obţine majoritatea voturilor într-un stat primeşte toţi alegătorii din statul respectiv, cu excepţia Nebraska şi Maine, care îşi distribuie alegătorii pe bază proporţională.
Instituţie controversată
În noiembrie 2016, Donald Trump a obţinut 306 voturi electorale. Milioane de americani au cerut ca el să fie blocat. Dar doar doi electori texani au dezertat, oferindu-i 304 voturi.
Această situaţie nu a fost fără precedent. Cinci preşedinţi americani în total au pierdut votul popular, dar au câştigat alegerile. John Quincy Adams a fost primul, în 1824 împotriva lui Andrew Jackson.
Celebrele alegeri din 2000 au dat naştere unei încurcături epice în Florida între George W. Bush şi democratul Al Gore. Acesta din urmă a obţinut mai multe voturi în ţară, dar republicanul a acumulat 271 de voturi în colegiul electoral.
Un vot real sau doar o formalitate?
Nimic din Constituţie nu îi obligă pe electori să voteze într-un fel sau altul.
În timp ce unele state îi obligă să respecte votul popular, până acum „electorii necredincioşi” s-au confruntat de obicei doar cu o amendă. Însă, în iulie 2020, Curtea Supremă a decis că aceşti electori „neloiali” pot fi pedepsiţi dacă nu ţin cont de alegerea cetăţenilor.
Între 1796 şi 2016, au existat 180 de voturi ale alegătorilor contrare aşteptărilor în alegerile prezidenţiale. Acestea nu au modificat niciodată rezultatul final privind identitatea chiriaşului Casei Albe.
Cine poate vota la alegerile prezidențiale din SUA?
Majoritatea cetățenilor americani care au 18 ani sau peste sunt eligibili să voteze la alegerile prezidențiale.
Fiecare stat, cu excepția Dakota de Nord, cere oamenilor să se înregistreze înainte de a putea vota.
Fiecare stat are propriul său proces de înregistrare a alegătorilor și termen limită.
Cetățenii americani care locuiesc în străinătate se pot înregistra pentru a vota și solicita un buletin de vot prin poștă, completând aplicația Federală pentru Cardul Poștal (FCPA) .
Votul anticipat în unele state - inclusiv statele oscilante Georgia și Carolina de Nord - este deja în curs.
Ce mai aleg americanii?
Toată atenția se va concentra asupra votului prezidențial, dar americanii vor alege marți, 5 noiembrie, și noi membri ai Congresului - unde se adoptă legile - atunci când își vor completa buletinele de vot.
Congresul este format din Camera Reprezentanților, unde toate cele 435 de locuri sunt renoite cu ocazia acestor alegeri, și din Senat, unde sunt reînoite 34 de mandate.
Republicanii controlează în prezent Camera Reprezentanților, care gestionează planurile de cheltuieli. Democrații sunt majoriari în Senat, care votează numirile cheie în guvern.
Aceste două camere adoptă legi și pot acționa ca un control asupra planurilor Casei Albe dacă partidul care controlează oricare dintre camere nu este de acord cu președintele.
Când vom ști cine a câștigat alegerile?
De obicei, câștigătorul este declarat în noaptea alegerilor, dar în 2020 a fost nevoie de câteva zile pentru a număra toate voturile.
Perioada de după alegeri este cunoscută sub denumirea de tranziție, dacă are loc schimbarea președintelui.
Acest lucru dă timp noii administrații să numească miniștrii din cabinet și să facă planuri pentru noul mandat.
Președintele își depune oficial jurământul în ianuarie, într-o ceremonie cunoscută sub numele de inaugurare, care are loc pe treptele clădirii Capitoliului din Washington DC.