Alegeri SUA 2016. Ziarul The New York Times anunţă că o susţine pe Hillary Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton, candidatul Partidului Democrat la Casa Albă
Hillary Clinton, candidatul Partidului Democrat la Casa Albă

The New York Times a anunţat sâmbătă că o susţine pe candidata democrată Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie, pe care o consideră mai calificată decât adversarul ei republican Donald Trump să conducă Statele Unite şi să înfrunte provocările care-i aşteaptă, relatează Reuters.

Prestigiosul cotidian scrie, pentru a ilustra acest lucru, că Hillary Clinton este "una dintre personalităţile politice cele mai tenace din generaţia sa".

"Angajamentul său de o viaţă în soluţionarea problemelor lumii reale o califică pe Hillary Clinton pentru această funcţie, iar ţara trebuie să o pună la conducere", scrie ziarul despre fostul secretar de Stat al lui barack Obama.

Hillary Clinton îl va înfrunta pe Donald Trump luni seara în prima dintre cele trei dezbateri prezidenţiale, în contextul în care sondajele reflectă o erodare a avansului pe care l-a avut, iniţial important, asupra candidatului republicanilor.

"Doamna Clinton a arătat că este realistă şi crede că America nu poate să se ascundă pur şi simplu după oceane şi ziduri, ci trebuie să se angajeze, cu încredere, pe scena internaţională pentru a-i apăra interesele şi a fi credincioasă valorilor sale", mai scrie The New York Times.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite