Alegeri SUA 2016. Donald Trump a avertizat că vor izbucni revolte, dacă nu va obţine învestitura republicanilor la alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favoritul la învestitura republicană, Donald Trump, a avertizat miercuri că vor izbucni revolte dacă nu va fi desemnat candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, relatează Reuters.

„Nu cred că se poate spune că nu este o chestie automată. Cred că ar avea loc revolte. Reprezint multe, multe milioane de oameni“, a declarat Trump într-un interviu acordat CNN.

Controversatul om de afaceri a obţinut marţi seară victorii importante în Florida, Illinois şi Carolina de Nord, ceea ce l-a adus mai aproape de cei 1.237 de delegaţi de care are nevoie pentru a obţine învestitura.

Însă o înfrângere, în statul Ohio, a deschis uşa pentru elita Partidului Republican, care încearcă să îl împiedice să devină candidatul formaţiunii la alegerile din noiembrie.

Dacă Trump nu obţine numărul de delegaţi necesari, partidul poate înainta un alt candidat la Convenţia din luna iulie, de la Cleveland.

Liderii partidului sunt îngroziţi că fosta vedetă de televiziune ar putea deveni imaginea republicanilor în cursa pentru Casa Albă şi, poate chiar mai rău, în următorii patru ani.

Trump a anunţat că vrea să extrădeze cei 11 milioane de migranţi ilegali din ţară, să interzică temporar accesul musulmanilor pe teritoriul SUA şi să oblige Mexicul să plătească pentru construcţia unui zid la graniţă.

Însă tentativele de a-l opri par să vină prea târziu, iar Trump are un avans considerabil în faţa rivalilor săi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite