Adam Schiff, responsabilul de destituirea lui Trump: Liderul de la Casa Albă şi-a încălcat jurământul prin îndemnul făcut Chinei în legătură cu Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, democratul Adam Schiff, a declarat joi că preşedintele Donald Trump şi-a încălcat jurământul atunci când a îndemnat China să îl investigheze pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, transmite Reuters.

„Încurajând o altă ţară să se amestece din nou pentru a-l ajuta în campanie prin investigarea unui rival al său, preşedintele Statelor Unite îşi încălcă fundamental jurământul. Pune în pericol alegerile, pune în pericol securitatea naţională. Ar trebui să fie condamnat de fiecare membru al acestui organism, democraţi şi republicani deopotrivă“, a declarat Schiff, citat de Reuter, potrivit news.ro.

Ameninţat de o procedură de destituire după ce i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să favorizeze anchetarea lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, Donald Trump s-a declarat pregătit să-i ceară acelaşi lucru preşedintelui chinez Xi Jinping.

„Este cu siguranţă un lucru la care putem începe să ne gândim“, i-a răspuns el unui jurnalist care l-a întrebat dacă se gândeşte să-i ceară lui Xi să deschidă investigaţii în cazul fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama.

Trump şi-a reiterat joi acuzaţiile - fără probe - potrivit cărora Joe Biden şi fiul său sunt corupţi.

Vineri, Parchetul ucrainean a anunţat că reexaminează dosarele legate de grupul de gaze naturale Burisma, unde a lucrat o perioadă fiul lui Joe Biden.

„Realizăm un audit al dosarelor (...) în care pot fi implicaţi Mikola Zlocevski (fost director al Burisma), Serghei Kurcenko (om de afaceri ucrainean) şi alţii“, a declarat procurorul Ruslan Riaboşapka, subliniind însă că aceste dosare nu par să îl vizeze pe Hunter Biden.

Scopul acestei reexaminări este să se determine dacă aceste dosare au fost clasate legal, a precizat Riaboşapka, susţinând că această decizie nu trebuie luată sub presiuni politice.

Hunter Biden a făcut parte din Consiliul de Administraţie al firmei ucrainene de gaze Burisma în timp ce tatăl său era vicepreşedinte al Statelor Unite şi se ocupa de Ucraina. Nu există niciun indiciu că familia Biden ar fi comis vreun abuz în acest context.

Joe Biden este favorit la câştigarea primarelor democrate şi la înfruntarea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de anul viitor. Potrivit sondajelor, Biden ar ieşi victorios într-o confruntare cu Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite