Acces fără taxe pe piața SUA pentru Ucraina, după război. Emisarul lui Trump vorbește despre o mutare „care schimbă jocul”

0
0
Publicat:

Ucraina ar putea obține acces fără taxe vamale pe piața Statelor Unite după încheierea războiului, o perspectivă pe care emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff, o descrie drept „game changing” pentru reconstrucția țării și pentru atragerea investițiilor globale.

Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Trump în Rusia și Ucraina/FOTO:X
Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Trump în Rusia și Ucraina/FOTO:X

Declarația a fost făcută joi, la „Ukraine Breakfast”, un eveniment organizat în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, unde Witkoff a dezvăluit că președintele Donald Trump a discutat ideea creării unei zone de comerț fără tarife pentru Ucraina, odată ce conflictul cu Rusia se va încheia, scrie kyivpost.com.

„Președintele a vorbit despre o zonă fără tarife pentru Ucraina, care cred că ar schimba radical situația”, a spus Witkoff, citat de presa ucraineană. „Veți vedea industrii care se mută acolo.”

Potrivit emisarului american, posibilitatea de a exporta bunuri către Statele Unite fără taxe vamale ar oferi Ucrainei un avantaj competitiv major, încurajând companiile internaționale să își relocheze producția în această țară, ca parte a procesului de reconstrucție postbelică.

Declarațiile vin în contextul în care Kievul caută garanții economice pe termen lung din partea partenerilor occidentali, nu doar pentru refacerea infrastructurii distruse de invazia rusă, ci și pentru integrarea mai profundă a Ucrainei în lanțurile de aprovizionare occidentale.

În paralel, Witkoff a vorbit și despre negocierile de pace, afirmând că discuțiile pentru încetarea războiului se află în „etapa finală”. După o serie de întâlniri intense la Davos, emisarul american s-a declarat optimist, susținând că problemele rămase pot fi rezolvate dacă ambele părți își doresc acest lucru.

„Cred că am făcut progrese mari”, a spus Witkoff, menționând că procesul a fost complicat și a necesitat inclusiv deplasări la Moscova. „A fost suficient de important încât să merg acolo.”

Witkoff laudă echipa de negociatori a Ucrainei

El a lăudat echipa de negociatori a Ucrainei, din care fac parte, între alții, Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Kirilo Budanov și liderul parlamentar David Arahamia.

„Sunt extraordinari. Avem o echipă de negociere incredibilă. Am petrecut împreună poate peste 100 de ore de discuții, de la Geneva încoace. Este un proces extrem de detaliat”, a spus Witkoff.

Potrivit acestuia, negocierile s-au redus la „o singură problemă”, despre care a afirmat că este rezolvabilă. El nu a precizat dacă aceasta ține de revendicările teritoriale ale Ucrainei sau de cererile Rusiei privind retragerea trupelor ucrainene.

Witkoff a subliniat că președintele Volodimir Zelenski este implicat direct și constant în proces, la fel ca Donald Trump, ambii fiind „disponibili și accesibili” atunci când este nevoie de decizii rapide.

Următoarele opriri ale emisarului american vor fi la Moscova și Abu Dhabi, unde sunt așteptate întâlniri ale grupurilor de lucru pe teme militare și economice. Potrivit lui Witkoff, prosperitatea postbelică a Ucrainei este un element central al discuțiilor, alături de reconstrucție, piețe de capital și crearea de locuri de muncă.

La rândul său, președintele Zelenski a declarat recent că negocierile cu Statele Unite continuă și nu se află într-un impas, chiar dacă, în ultima perioadă, Washingtonul a fost mai rezervat în comunicarea publică.

Nu văd un blocaj”, a spus Zelenski. „Lucrul la documente continuă. Discuțiile sunt permanente.”

Liderul de la Kiev a descris actuala etapă drept „cea mai dificilă”, cunoscută adesea drept „ultimul kilometru”, dar a subliniat că dificultatea nu înseamnă eșec.

„Ultima etapă este întotdeauna cea mai grea. Dar negocierile sunt vii”, a concluzionat el.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite