A nu trimite întăriri în Afganistan ar fi "o greşeală istorică"

Senatorul republican John McCain a declarat duminică, pe postul american CNN, că decizia de a nu trimite întăriri în Afganistan ar fi "o greşeală de amploare istorică",relatează AFP.
"Cel mai mare pericol acum nu este retragerea americană (...) Este jumătatea de măsură care încearcă să concilieze poziţiile tuturor forţelor politice", a declarat senatorul pentru emisiunea 'State of the Union', citat de Agerpres.
Faptul "de a nu răspunde solicitărilor care au fost pus pe masă (...) ar fi o greşeală de amploare istorică", a declarat fostul contracandidat al lui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă.
Barack Obama urmează să decidă în următoarele săptămâni asupra necesităţii de a desfăşura sau nu în Afganistan cele câteva zeci de mii de soldaţi suplimentari pe care îi solicită comandantul trupelor americane şi internaţionale, gen. Stanley McChrystal.
Generalul ar solicita între 40.000 şi 60.000 de soldaţi suplimentari, potrivit mai multor surse, în plus faţă de cei 21.000 de oameni aprobaţi deja de Barack Obama după începutul mandatului.
La câteva ore după ce i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, preşedintele american a convocat vineri cel de-al patrulea consiliu de război din mandatul său pentru a discuta strategia din Afganistan.





















































