A murit pioniera judo-ului feminin, Rena "Rusty" Kanokogi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanca Rena Kanokogi, supranumită "Mama Judo"-ului pentru rolul său în dezvoltarea judo-ului feminin, a murit sâmbătă la New York la vârsta de 74 de ani, după trei ani de luptă împotriva leucemiei, potrivit Associated Press.


Kanokogi s-a deghizat în anii '50, în Brooklyn, pentru a se putea confrunta cu băieţi la turnee, la acea vreme femeile neputând practica acest sport. În perioada anilor '60, ea s-a instalat în Japonia pentru a se perfecţiona, ulterior investind timp şi bani pentru a organiza primele Campionate Mondiale de judo feminin, ce au avut loc în 1980 la New York.

Rena Kanokogi a fost antrenorul echipei feminine a SUA în 1988 la Seul, atunci când acest sport a fost admis la Jocurile Olimpice.

După ce a câştigat un campionat pentru tineret la New York în 1959, Kanokogi a fost nevoită să-şi predea medalia după ce identitatea sa feminină a fost descoperită.

Medalia în cauză i-a fost acordată în luna august a acestui an la Brooklyn, 50 de ani mai târziu, în cadrul unei ceremonii speciale în onoarea sa.

În noiembrie 2008, ea a primit Ordinul Soarelui Răsare, a doua medalie din Japonia ca importanţă, pentru contribuţia sa la judo-ul feminin.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite