Zi plină pentru Putin la Roma: patru mari întâlniri, inclusiv cu Salvini, audienţă la Papa Francisc şi revedere cu amicul Berlusconi. Mesajul transmis UE
0Vladimir Putin efectuează joi o vizită la Roma menită căutării de aliaţi în plină criză cu Occidentul. Preşedintele rus se va întâlni în principal cu Matteo Salvini, politicianul momentului în Italia, şi va fi primit la Vatican de papa Francisc. Îşi va încheia ziua cu un mai vechi amic, fostul premier italian Silvio Berlusconi.
Conform agenţiei de presă TASS, Putin se va întâlni la Roma cu omologul său italian Sergio Mattarella, cu premierul Giuseppe Conte şi cu vicepremierii Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, preşedintele rus căutând să îmbunătăţească relaţiile economice cu Italia şi cu UE. Italia este o ţară favorabilă reluării în totalitate a cooperării economice între Rusia şi blocul comunitar.
Mai devreme, Conte a cerut ca Rusia să revină în G7, de unde a fost exclusă după anexarea Crimeei în martie 2014.
Într-un interviu acordat TASS şi preluat de news.ro, Conte a declarat: „Voi avea oportunitatea să ofer aceeaşi ospitalitate preşedintelui Putin. Am fost primit cu căldură la Moscova în octombrie. Vom avea ocazia să discutăm despre relaţiile bilaterale şi cum le-am putea îmbunătăţi“.
Vicepremierul Matteo Salvini, care conduce partidul Liga, de extrema dreaptă, şi şi-a exprimat în repetate rânduri admiraţia faţă de Putin, a cerut relaxarea sancţiunilor impuse de UE împotriva Rusiei după anexarea Crimeei şi susţinerea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei în tentativa lor de rebeliune.
Putin este aşteptat să ajungă la Vatican după-amiază. Întâlnirea sa cu papa va avea loc cu zi înainte de o vizită de două zile la Vatican a liderilor catolici ucraineni.
În 2015, papa a făcut apel la Putin să facă „un efort sincer şi mare“ pentru a aduce pacea în estul Ucrainei, unde, potrivit organizaţiilor internaţionale, luptele dintre armata ucraineană şi separatişti au provocat moartea a 13.000 de persoane din aprilie 2014 încoace.
Unii analişti de la Moscova sunt de părere că vizita lui Putin ar putea fi urmată de o vizită a suveranului pontif la Moscova.
După audienţa de la Vatican, Putin se va întâlni cu preşedintele italian şi cu premierul Conte, iar apoi va participa la o conferinţă de presă privind dialogul dintre Rusia şi Italia la sediul Ministerului de Externe.
„Chestiunile economice vor fi prioritare. Schimburile noastre comerciale nu reuşesc să se ridice la nivelul de dinainte de 2014“, a subliniat Iuri Uşakov, un consilier al lui Putin.
El a dat vina pe UE pentru înrăutăţirea cooperării economice ruso-italiene.
„Din cauza sancţiunilor europene şi sancţiunilor reciproce, Italia a căzut de pe 4 pe 8 pe lista partenerilor noştri economici“, a acuzat oficialul de la Kremlin.
Vizita lui Vladimir Putin în Italia intervine în cel mai dificil moment al relaţiilor Rusia-Occident de la sfârşitul Războiului Rece, un moment marcat de acţiunile agresive ale Moscovei în Ucraina, dezacordurile legate de Siria, scandalurile de ingerinţă electorală şi afacerea Skripal, primul atac chimic dus pe teritoriul unei ţări europene de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Ca de obicei, Vladimir Putin spune că Rusia nu are nicio vină, dar este o victimă a acuzaţiilor celorlalţi.
Într-un amplu interviu acordat înainte de vizita la Roma, liderul de la Kremlin a pledat pentru „restabilirea completă a relaţiilor Rusia-UE“.
În plus, el a susţinut că Rusia nu s-a implicat în afacerile interne ale statelor europene.
La cinci ani de la anexarea Crimeei, primul rapt teritorial de la Al Doilea Război Mondial încoace, şi la un an şi patru luni de la otrăvirea fostului spion Serghei Skripal în teritoriul britanic cu agentul neurotoxic „Noviciok“, un act imputat spionajului militar rus, Putin susţine că îşi doreşte relaţii bazate pe „pace, asigurarea securităţii şi stabilităţii pe un continent comun“.
Circa 50 de străzi au fost blocate în Roma în contextul vizitei lui Putin, iar aparatele de comunicaţii nu vor funcţiona în mod normal în zona deplasărilor preşedintelui rus, scrie presa italiană.
Putin îşi va încheia ziua în compania lui Berlusconi şi va pleca din capitala Italiei în cursul serii.