Vladimir Putin, mare amator de sport, are probleme de sănătate?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Vladimir Putin, președintele Rusiei, îşi consolideză puterea
Vladimir Putin, președintele Rusiei, îşi consolideză puterea

Preşedintele rus, Vladimir Putin, care îşi întreţine imaginea de bărbat puternic şi sportiv, s-a rănit în urma unei activităţi sportive, potrivit purtătorului său de cuvânt, relatează AFP.

Putin, în vârstă de 59 de ani, a fost văzut de un fotoreporter al AFP şchiopătând uşor în timp ce mergea la o întâlnire bilaterală cu omologul său sud-coreean Lee Myung-Bak, la summitul anual al APEC, organizat în acest an la Vladivostok (Extremul Orient rus).

După ce a intrat în sala în care urmează să aibă loc discuţiile, el s-a aşezat rapid pe braţul unui fotoliu, părând că vrea să îşi odihnească picioarele.

El a făcut acelaşi lucru vineri, înainte de începerea discuţiilor cu preşedintele chinez Hu Jintau şi cu sultanul din Brunei Hassanal Bolkiah, au remarcat jurnaliştii AFP.

"Şchiopătează uşor", a confirmat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Este o întindere minoră", a adăugat el, precizând că preşedintele s-a accidentat în timpul unei activităţi sportive în urmă cu peste o săptămână.

Putin, care deţine centura neagră la judo, practică şi hockey.

Chiar înainte de a ajunge la Vladivostok, el a mers în nordul Rusiei şi a zburat cu deltaplanul alături de un stol de cocori, în cadrul unui proiect de salvare a acestei specii.

"Şchiopăta şi în momentul în care a zburat", a subliniat Peskov.

Vladimir Putin s-a afişat cu regularitate în ultimii ani în mass-media rusă, apărând la comanda mai multor aparate, precum un avion de bombardament şi o maşină de Formula 1, întreţinând astfel imaginea unui bărbat puternic şi sportiv.

În urmă cu câteva, Putin a zburat cu deltaplanul alături de un stol de cocori siberieni, în cadrul unui proiect de protejare a acestei specii. CITEŞTE AICI MAI MULT: Putin va ghida din deltaplan un cârd de cocori albi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite