VIDEO Elicopter militar prăbuşit la un miting aviatic în Rusia. Unul dintre piloţi a murit
0Un elicopter de atac rus, care participa la o demonstraţie aeriană, s-a prăbuşit duminică în faţa mai multor mii de spectatori, unul dintre piloţii săi pierzându-şi viaţa, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
Elicopterul de atac Mi-28N participa la o competiţie organizată de armata rusă la Ryazan, la 200 de km de Moscova. Aeronava a luat foc la impactul cu solul. Ambulanţe şi maşini de pompieri au ajuns imediat la locul tragediei.
Mii de spectatori au văzut cum aparatul s-a desprins din formaţie şi s-a prăbuşit lângă o pădure din apropiere.
„Unul dintre piloţi a murit, celălalt fiind într-o stare satisfăcătoare”, a precizat ministerul într-un comunicat. De asemenea, instituţia a informat opinia publică faptul că accidentul s-a datorat aparent unei deficienţe a sistemului hidraulic, semnalată de pilotul supravieţuitor care a reuşit să se catapulteze.
Mi-28N este o variantă modernizată a elicopterului de atac rus, utilizată de forţele aeriene din anul 2000.
Şeful aviaţiei de la Moscova a anunţat că acest tip de aparat va rămâne la sol până la finalizarea anchetei.
În ultimele săptămâni au avut loc mai multe accidente în care au fost implicate aparate ale armatei ruse. Luna trecută, un bombardier strategic s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită din Extremul Orient rus, în timpul unui zbor de antrenament.