Dramele mobilizării. Un sergent a fugit din Rusia, lăsând acasă o soție gravidă: M-a durut inima când am primit ordin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mobilizarea parțială decretată de Vladimir Putin aduce în prim-plan dramele unor rezerviști obligați să plece pe front. Un tânăr de 29 de ani a fugit din Rusia, lăsându-și acasă soția gravidă. Oleg, de 29 de ani, a povestit într-un interviu pentru The Guardian, citat de digi24.ro, că nu îl va lăsa pe Putin să îl tranforme într-un criminal.

Putin a decretat mobilizare parțială pentru războiul din Ucraina FOTO Shutterstock
Putin a decretat mobilizare parțială pentru războiul din Ucraina FOTO Shutterstock

Cu lacrimi în ochi, tânărul a spus că nu știe când se va mai putea întoarce în Rusia. „M-a durut inima când am primit ordinul de chemare. Dar știam că nu am timp să disper”, a spus el. Şi-a împachetat rapid toate bunurile şi a rezervat un bilet doar dus către Orenburg, un oraş din sudul Rusiei, aproape de graniţa cu Kazahstanul, de unde urmează să ia mașina.

Nu am idee când voi pune din nou piciorul în Rusia”, a adăugat el, într-un interviu telefonic, joi, de la aeroportul din Orenburg.

Bărbatul își lasă în urmă soția, care urmează să nască săptămâna viitoare. „Voi rata cea mai importantă zi din viaţa mea. Dar pur şi simplu nu-l las pe Putin să mă transforme într-un criminal într-un război la care nu vreau să particip”, a declarat Oleg.

Oamenii au început să fugă în masă

Pe 21 septembrie, oamenii au început să fugă în masă din Rusia după ce președintele Putin a semnat un decret privind mobilizarea parțială pentru războiul cu Ucraina. Civilii părăsesc țara cu avionul, autobuzul, mașinile personale și chiar și pe jos, traversând hotarele cu țările UE.

Vladimir Putin a anunțat pe 21 septembrie că a semnat ordinul privind mobilizarea parțială în Federația Rusă a 300.000 de rezerviști pentru războiul împotriva Ucrainei. 

După acest anunț, rușii s-au grăbit să-și cumpere bilete de avion cu destinația Istanbul, Tbilisi și Erevan. Biletele au fost epuizate în decurs de câteva ore.

Germania, pregătită să primească dezertori ruși

Nancy Faeser, ministrul german de Interne, a afirmat într-un interviu, care a fost publicat joi, că Germania este pregătită să primească dezertori din armata rusă „amenințați cu represiuni grave”, relatează AFP, conform Agerpres.

Declarația acesteia vine a doua zi după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială, în care sunt vizați circa 300.000 de bărbaţi cu experiență de luptă și specialitate militară.  

Cei care i se opun curajos lui Putin şi se pun astfel în mare pericol pot cere azil politic în Germania", a afirmat Faeser în interviul pentru ediţia duminicală a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite