Un opozant al lui Vladimir Putin, prieten cu Boris Nemţov, a fost otrăvit şi se află în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un aliat proeminent al lui Boris Nemţov şi activist împotriva politicilor duse de preşedintele rus Vladimir Putin a fost internat într-un spital din Moscova după ce a fost otrăvit cu o substanţă necunoscută, a declarat un membru al familiei pentru publicaţia „The Telegraph“.

Vladimir Kara-Murza, 33 de ani, a început să se simtă rău ieri, în timp ce era la birourile unei agenţii de ştiri, şi a fost transportat la spital. Se pare că starea lui este critică. Veştile despre starea de sănătate a opozantului Kremlinului au fost făcute publice abia în cursul zilei de azi.

„Medicii tocmai au confirmat că a fost otrăvit“, a declarat Andrei Bistrov, un activist al opoziţiei şi prieten cu Kara-Murza. „Doctorii nu ştiu încă substanţa cu care a fost otrăvit, ar putea fi orice“, adaugă Bistrov pentru „The Telegraph“.

Alexei Svet, medicul-şef de la spitalul unde este tratat Kara-Murza, a declarat pentru Interfax, că activistul suferă de o pneumonie severă şi de inflamarea pancreasului. 

Inflamarea pancreasului poate fi rezultat al otrăvirii, totuşi, dr. Svet nu a spus ce a cauzat această afecţiune. A adăugat totuşi că este puţin probabil ca aceasta să fie rezultatul unui „element extern“.

Kremlinul şi forţele de securitate neagă implicarea în crimele politice, de la fostul ofiţer KGB Alexander Litvinenko, în Londra 2006, până la asasinarea din februarie a lui Boris Nemţov, care conducea partidul de opoziţie RNR-PARNAS din Rusia.  Kara-Murza este şi el membru al RNR-PARNAS.

Kara-Murza a fost implicat recent în producerea unui scurt documentar despre aliatul lui Putin, liderul cecen Ramzan Kadîrov. Documentarul de 26 de minute, dat publicităţii luni, arăta implicarea liderului cecen într-o serie de crime, torturi şi violuri în republica din Caucaz.

Documentarul a fost produs de „Open Russia“, un grup de presiune fondat de Mihail Hordokovski, un fost oligarh rus şi un critic acerb al lui Vladimir Putin. Hodorkovski, care a fost graţiat de Putin în 2013, după ce a stat 10 ani după gratii, trăieşte acum în exil în Elveţia.

Kadîrov a ameninţat cu moartea, în trecut, figuri ale opoziţiei ruse, inclusiv pe Hodorkovski. El neagă acuzaţiile potrivit cărora ar fi ordonat uciderea lui Nemţov . Totuşi, l-a lăudat pe principalul suspect în cazul crimei, un fost ofiţer de poliţie cecen, ca fiind „patriot“.

Vladimir Kara-Murza a colaborat şi la publicarea unui raport privind prezenţa trupelor ruse în estul Ucrainei. Raportul a fost început de Nemţov, înainte de a fi ucis, şi presupune că Rusia a pierdut cel puţin 220 de soldaţi în conflictul din Ucraina, de la începerea lui în aprilie 2014.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite