Sean Penn şi Ben Stiller, incluşi de Rusia pe „lista neagră“

0
Publicat:

Alţi 25 de cetăţeni americani au fost incluşi pe "lista neagră" de către Rusia "ca răspuns la sancţiunile constante ale administraţiei Biden împotriva cetăţenilor ruşi", a anunţat luni la Moscova ministerul rus al Afacerilor Externe, conform Agerpres.

Sean Penn, pe lista neagră a Rusiei, după exprimarea solidarităţii față de Ucraina Foto: Arhivă
Sean Penn, pe lista neagră a Rusiei, după exprimarea solidarităţii față de Ucraina Foto: Arhivă

Actorii Sean Penn şi Ben Stiller se numără printre mai multe personalităţi politice, culturale şi din mediul de afaceri sancţionate astfel de către Rusia.

Cei doi actori au fost incluşi pe listă ca urmare a solidarităţii lor faţă de Ucraina ca răspuns la invazia rusă în această ţară.

Penn şi Stiller şi-au exprimat susţinerea faţă de Ucraina şi au fost primiţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ben Stiller
Ben Stiller

Celor doi actori li se alătură pe "lista neagră" mai mulţi membri ai Congresului Statelor Unite şi persoane care deţin funcţia de CEO.

Politicianul cu cea mai înaltă funcţie care figurează pe cea mai recentă listă a Rusiei este secretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo. Preşedintele Joe Biden a fost inclus de Rusia pe "lista neagră" în luna martie. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite