Rusia susţine că a distrus 74 de instalaţii militare din Ucraina
0Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova a anunţat joi după-amiază că armata rusă a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, informează AFP.
„Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor Aeriene”, a declarat generalul Igor Konaşenkov.
Generalul Konaşenkov nu a scos niciun cuvânt despre bombardarea unor zone civile.
Potrivit poliţiei ucrainene, Rusia a efectuat 203 atacuri de la începutul zilei, confruntări intense având loc aproape pe întregul teritoriu ucrainean.
Ministerul ucrainean al Apărării spune că unele forţe ruse au fost capturate în timpul luptelor.
Rusia a lansat joi dimineaţă un război la scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, remarcă Reuters.