Rusia: o doctoriţă a căzut de la fereastra biroului său în timp ce se plângea de lipsa de personal şi de echipamente

0
0
Doctoriţa Elena Nepomniaşciaia FOTO Vestnick via The Sun
Doctoriţa Elena Nepomniaşciaia FOTO Vestnick via The Sun

O doctoriţă din Rusia a căzut de la fereastra biroului său în timp ce se plângea la telefon despre lipsa de personal şi de echipamente de protecţie în faţa coronavirusului.

O doctoriţă de renume în Krasnoiarsk şi mamă a doi copii, Elena Nepomniaşciaia, în vârstă de 47 de ani, se află acum la terapie intensivă. Medicii refuză să vorbească despre şansele ei de supravieţuire, relatează „The Sun”, citând TVK Krasnoiarsk.

Femeia a căzut de la fereastra biroului său, aflat la o înălţime de peste 15 metri, în timp ce vorbea la telefon cu ministrul regional al Sănătăţii, Boris Nemik, despre trasformarea spitalului pe care îl conduce în centru de tratare a pacienţilor de covid-19, boala provocată de noul coronavirus.

Înainte de a ajunge pe caldarâm, doctoriţa se arăta reticentă faţă de acest plan, plângându-se de lipsa de personal şi de echipamente de protecţie.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii căderii.

De cealaltă parte, autorităţile sanitare locale dau asigurări că spitalul respectiv este gata să primească persoane infectate cu noul coronavirus.

Un ales local nu dă importanţă cazului. „Multe lucruri s-ar fi fi putut întâmpla. Poate din cauza primăverii, stresul, ceva în familie”, susţine Aleksei Podkorîtov.

Drama survine pe fondul înmulţirii demisiilor în rândul personalului medical din Rusia în semn de protest faţă de lipsa echipamentelor şi tăierile din ultimii ani în domeniul sănătăţii.

Rusia se confruntă cu o creştere semnificativă a cazurilor de coronavirus, numărând în acest moment 87.147, dintre care 794 fatale în mod oficial. Rusia a depăşit deja China la numărul de cazuri.

La Moscova, puterea a negat iniţial problema coronavirusului, apoi a schimbat brusc strategia, întărind controlul asupra populaţiei şi distribuirii informaţiei şi plasând responsabilităţile la nivel regional.

În acelaşi timp, şi-a intensificat campania de propagandă şi dezinformare în Occident, într-o încercare de a-şi face o imagine pozitivă (pentru eventuale avantaje geopolitice) şi de a submina încrederea în rândurile membrilor UE şi NATO.

Rusia


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri