Rusia își propune să obțină victoria în Ucraina până în 2026
0Rusia și-a propus să obțină victoria în Ucraina până în 2026 și va încerca să facă acest lucru prin implementarea unui proces în trei etape care va forța în cele din urmă fosta republică sovietică să cedeze teritoriul sub control rusesc, potrivit Royal United Services Institute (RUSI).
Grupul de reflecție cu sediul la Londra a susținut într-un raport publicat săptămâna trecută că Rusia crede acum că este învingătoare în războiul pe care la început după invazia din februarie 2022. Termenii de capitulare a Ucrainei sunt în prezent propuși de intermediarii ruși, a precizat RUSI.
Trei etape
Analiștii RUSI susține că procesul prin care Moscova își propune să reușească în Ucraina va avea probabil trei etape.
„Prima necesită continuarea presiunii pe toată lungimea frontului ucrainean pentru a secătui munițiile și rezervele de trupe ale Forțelor Armate ale Ucrainei“, au spus experții RUSI, adăugând că, alături de aceasta, serviciile speciale rusești au sarcina de a frânge hotărârea aliaților Kievului de a continua să trimită ajutor și asistență militară.
„Odată ce ajutorul militar a fost limitat în mod semnificativ, astfel încât stocurile de muniții ucrainene să se epuizeze, Rusia intenționează să inițieze noi operațiuni ofensive pentru a obține câștiguri semnificative - chiar dacă lente - pe câmpul de luptă“, a precizat RUSI cu privire la cea de-a doua etapă.
Grupul de reflecție a subliniat că Moscova va folosi probabil aceste progrese pe câmpul de luptă ca „pârghie“ împotriva Kievului pentru a „forța capitularea în condițiile rusești“ în cea de-a treia etapă.
„Orizontul de planificare pentru implementarea acestor obiective, care oferă linia de bază pentru generarea forței ruse și pentru rezultatele industriale, este că victoria ar trebui să fie obținută până în 2026”, potrivit RUSI.
Condiții nenegociabile
Perspectiva unor discuții de pace între Kiev și Moscova a fost evocată de mai multe ori de când Putin a lansat invazia la scară largă. Președintele rus a indicat că un acord de pace este încă posibil atunci când a fost intervievat de fostul prezentator al postului Fox News Tucker Carlson într-un interviu amplu, difuzat pe 8 februarie.
Kremlinul a specificat câteva condiții care nu sunt negociabile pentru Rusia, inclusiv că Ucraina trebuie să accepte anexarea a patru dintre regiunile sale — Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie— în urma referendumurilor convocate de Putin în septembrie 2022, care au fost considerate ilegale de către comunitatea internațională.
Kremlinul a spus că nu poate exista un acord de pace „care să nu țină cont de realitățile de astăzi privind teritoriul rusesc, cu intrarea a patru regiuni în Rusia”.
Între timp, Ucraina a declarat că orice acord de pace trebuie să invalideze anexările teritoriului său din septembrie 2022 și că Peninsula Crimeea, pe care Putin a anexat-o în 2014, trebuie să fie considerată din nou parte a Ucrainei.
„Este vital să apreciem că obiectivele rusești se pot extinde odată cu succesul și, având în vedere că Kremlinul a încălcat aproape toate acordurile semnificative atât cu Ucraina, cât și cu NATO, nu există nicio garanție că, chiar dacă Rusia ar obține ceea ce își dorește în urma negocierilor, nu va încerca ulterior să ocupe fizic restul Ucrainei sau nu se va încuraja să folosească forța în altă parte“, a concluzionat RUSI.