Rusia. Andrei Pivovarov, opozantul încătuşat de poliţie în avion, a fost plasat în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Pivovarov FOTO Twitter Ilia Iaşin
Andrei Pivovarov FOTO Twitter Ilia Iaşin

Fostul şef al organizaţiei Open Russia (Rusia deschisă, a oligarhului Mihail Hodorkovski), Andrei Pivovarov, a fost plasat în arest preventiv, până cel puţin la 31 iulie, a anunţat miercuri echipa sa, potrivit AFP.

Andrei Pivovarov este acuzat de faptul că militează pentru o organizaţie „declarată indezirabilă”, o infracţiune - în Rusia lui Putin - care poate fi pedepsită cu până la şase ani de închisoare.

Potrivit opozantului, anchetatorii au deschis o anchetă împotriva sa în mai, pe baza unei postări pe care a făcut-o pe Facebook în august 2020.

„Este un pretext cu scopul de a-l împiedica să candideze la alegerile” legislative din septembrie, denunţă echipa sa.

„Toată lumea ştie că vreau să candidez la alegeri. Există de-acum această tradiţie (în Rusia, n. red.), ca atunci când îţi anunţi intenţia de a candida într-un scrutin, să înceapă probleme: anchetă, percheziţii, arestări”, a declarat, potrivit echipei sale, Andrei Pivovarov la o audiere, miercuri, în oraşul Krsnodar (sud-vest).

Forţele de ordine l-au scos cu forţa pe Pivovarov, luni seara, dintr-un avion care se pregătea să decoleze către Sankt Petersburg.

El a fost directorul Open Russia, înfiinţată de către fostul oligarh Mihail Hodorkovski, un critic dur al Kremlinului care a ispăşit ani lungi de închisoare şi a plecat în exil în momentul eliberării.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite