Revoltă cu repetiție. Încă un lider mercenar îi declară public război lui Putin: „Toate acestea sunt opera așa-zisului «președinte»”
0Zilele trecute, șeful unei companii militare private ruse, Georgi Zakrevski, a făcut practic apel la înlăturarea „Marelui” Putin. Se întâmplă la circa un an de la tentativa eșuată de puci a liderului defunct al grupării mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, scrie istoricul Alexander J. Motyl, într-un editorial apărut în publicația „The Hill”.
Nu este de bine pentru Vladimir Putin când un tip înarmat face astfel de remarci batjocoritoare la adresa presupusei măreții a liderului Rusiei, notează istoricul.
În vârstă de 53 de ani, Zakrevski nu este nicidecum un liberal, din contră, este un tip brutal. A slujit în KGB și în armata sovietică, are licență în drept și s-a implicat „în activitate secretă, despre care e interzis să oferi informații”. După care a intrat în domeniul „consultanței militare independente” și a înființat compania de mercenari Paladin.
Simpla prezentare de pe site-ul său sună înfricoșător: „Acum câțiva ani nimeni nu a auzit de această compania militară privată. Acum e cunoscută de toată lumea. Să-i lăsăm pe diletanți să creadă că suntem ucigași; părerile lor nu ne interesează. Oamenii nu apelează la noi pentru a-și proteja farmaciile; ei nu ne cer permisiunea să folosească arme. Noi nu trebuie să dovedim nimic”.
Având în vedere istoricul său și activitățile curente, nimeni nu s-ar aștepta ca acest lider al mercenarilor să se revolte chiar împotriva lui Putin, în măsura în care amândoi sunt nemiloși. Dimpotrivă, ar trebui să fie aliați naturali, cum pesemne au și fost cândva. În concluzie, să-l critice în acest fel acum pe președintele rus nu este lipsit de semnificație.
Compania a acționat în Congo, Liban și Ecuador, iar în prezent protejează trei „obiecte strategice” și are peste 250 de mercenari.
Cu siguranță Zakrevski dă dovadă de nebunie cu o astfel de criză de furie dar probabil că, în același timp, e conștient că nu este singurul din armată care are această părere în contextul incursiunii ucrainene în desfășurare în Rusia.
Chemarea la revoltă a liderului mercenarilor Palandin
„Țara noastră nu doar că se află în pragul dezastrului sau aproape de dezastru; țara noastră e deja în pericol. Are mari probleme. Dronele zboară deasupra Rusiei centrale, chiar până la Moscova și Sankt Petersburg. Au atacat până și Kremlinul. Flota noastră de la Marea Neagră este alungată. Este expulzată de parcă nu am fi o mare putere cu o flotă uriașă, ci o țară de mâna a treia.
„Forțele noastre aeriene practic nu funcționează, pentru că și ele sunt alungate. Ne aflăm în aceleași poziții pe care le-am ocupat acum mai bine de doi ani și, parțial, în cele din care ne-am retras. Populația se împuținează, sărăcește, bea până moare: nimănui nu-i pasă. Tot ce au timp să facă este să aducă migranți”, s-a plâns el, potrivit traducerii realizate de profesorul american, expert în Ucraina, Rusia și URSS.
Șeful mercenarilor Paladin nu-și măsoară deloc cuvintele când atribuie responsabilitatea pentru această stare de lucruri:. „Și toate acestea sunt opera așa-zisului «președinte». «Marele» Putin”.
După ce a acuzat ofițerii de armată de incompetență și de lucruri chiar mai rele, Zakrevski își încheie tirada cu un apel „către cei care sunt în tranșee. Știți foarte bine ce fel de necuviință se întâmplă acolo acum....Știți foarte bine cum arată cei care își bat joc de voi și de rudele voastre.... Facem apel la toată lumea să se alăture uniunii noastre pentru a ne salva țara. Punctul fără întoarcere a fost deja depășit.”
Prin apelul la „noi”, el face referire probabil la mercenarii Paladin, dar poate fi și o trimetere la alți militari – fie ei soldați ai altor companii private sau ai armatei regulate.
Cui se adresează Georgi Zakrevski
Este demn de menționat și publicul țintă al mesajului său: soldații care servesc pe frontul din Ucraina. Probabil că liderul companiei militare private Paladin nu este străin de istorie și de dezertările din armată din anii 1916 și 1917 care au dus la căderea țarului și preluarea puterii de către bolșevici.
Este cât se poate de evident că furia liderului mercenar a fost suscitată de incursiunea ucraineană în regiunea Kursk, precum și de incompetența armatei ruse, a serviciilor de informații și a liderilor acestora. Intuiția lui este corectă – după ce s-a pus în postura de mare lider și practic de dictator responsabilitatea e doar la Putin – și nu o poate pasa către altcineva.
„Apelul lui Zakrevski, care se presupune că a fost distribuit pe scară largă printre elitele militare și civile ale Rusiei, nu poate fi minimalizat ca fiind iritarea neînsemnată a unui mercenar nemulțumit. Zakrevski, ca și Prigojin înaintea sa, reprezintă clasa militară a Rusiei. Dacă el este nemulțumit și dispus să își riște cariera - și, posibil, viața - făcând publică cererea sa de demitere a lui Putin, trebuie să mai existe mulți alții care îi împărtășesc nemulțumirea. Acesta poate fi motivul pentru care nu a fost arestat sau ucis sau nu încă.
Dacă el ar ajunge cumva la putere, vederile sale politice ar fi probabil identice cu cele ale lui Putin: imperialism, fascism și război, precum și genocid în Ucraina. Dar Zakrevski nu este Putin și, dincolo de aspirațiile politice ale acestuia, el nu ar putea avea niciodată puterea și autoritatea acestuia.
Zakrevski este totuși important, nu pentru că prevestește o Rusie mai drăguță și mai blândă, ci pentru că prezice haos în rândul elitelor conducătoare ale Rusiei. Iar haosul înseamnă mai puțin interes din partea Moscovei în Ucraina și în alte state vecine, instabilitate crescândă pe plan intern și posibilitatea - oricât de mică - a unei îndepărtări de fascism.
Poate că nu e mult, dar, având în vedere regimul îngrozitor al lui Putin, ar fi totuși ceva remarcabil”, conchide istoricul american, profesor de științe politice la Rutgers University-Newark, într-o analiză pentru „The Hill”.