Regizorul rus Aleksandr Sokurov prezice înlăturarea lui Putin: „Bănuiesc deja ce ne aşteaptă peste o lună sau două”
0Regizorul rus Aleksandr Sokurov a condamnat acţiunile preşedintelui Vladimir Putin, care a declanşat un război în Ucraina şi pe care îl acuză că este nepăsător faţă de viaţa soldaţilor săi.
Într-un interviu acordat jurnalistului Nikolai Solodnikov, regizorul a subliniat că acţiunile autorităţilor ruse vor duce la consecinţe ireversibile, iar războiul din Ucraina se va încheia pentru Putin în acelaşi mod în care s-a încheiat pentru ţar în 1917.
Sokurov a mai atras atenţia asupra faptului că regimul Putin nu îşi respectă poporul şi neglijează viaţa cetăţenilor. „Niciodată nu mi-am imaginat că statul ar putea depăşi în vreun fel limita corectitudinii, respectului pentru popor, respectului pentru inamic. Nu mi-am imaginat ca televiziunea de stat să emane atâta răutate. Nu doar propagandă, ci o adevărată răutate. N-am mai văzut niciodată aşa ceva. Nu au dreptul să oprească dezvoltarea în această ţară şi să pună un laţ în jurul gâtului tinerilor! Nu au acest drept!” – a subliniat regizorul rus.
Aleksandr Sokurov consideră că, din cauza războiului din Ucraina, cetăţenii ruşi l-ar putea înlătura pe Putin din fruntea ţării. Cu toate acestea, remarcă cineastul, situaţia din Federaţia Rusă nu se va îmbunătăţi imediat, totul va trebui să înceapă de la zero.
„Bănuiesc deja ce ne aşteaptă peste o lună sau două. Nu voi menţiona ce anume, pentru că ceea ce se spune se poate împlini, dar ceea ce nu se spune are şansa să nu se întâmple… Deocamdată, însă, mergem în acelaşi ritm ca atunci când a avut loc revoluţionara răsturnare a regimului ţarist… Este un drum către un punct zero. Acest lucru este rău pentru noi toţi” – a adăugat Sokurov.