Reacţia Kremlinului după ce Zelenski a făcut apel la interzicerea intrării ruşilor în ţările occidentale: „Indiferent ce fel de ruşi sunt, să-i faceţi să plece în Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Kremlinul a respins marţi ca iraţional apelul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a li se interzice tuturor ruşilor să călătorească în Occident, spunând că Europa va trebui să decidă în cele din urmă dacă vrea să plătească facturile pentru ''capriciile'' lui Zelenski, relatează Reuters marţi.

Într-un interviu pentru „The Washington Post”, Zelenski a cerut liderilor occidentali să nu le mai permită ruşilor să călătorească în ţările lor ca pedeapsă pentru decizia preşedintelui Vladimir Putin de a trimite trupe în Ucraina.

   

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat subliniid că nu există nicio şansă ca ruşii să poată fi izolaţi de restul lumii . El s-a întrebat dacă Europa ar trebui să continue să-l susţină pe Zelenski.

"Iraţionalitatea gândirii sale în acest caz a depăşit orice limită", a declarat Peskov într-o teleconferinţă cu jurnaliştii.

"Acest lucru poate fi văzut doar extrem de negativ. Orice încercare de a izola Rusia sau pe ruşi este un proces care nu are nicio perspectivă", a adăugat el.

Mai devreme sau mai târziu Europa "va începe să se întrebe dacă tot ce face Zelenski este bine şi dacă cetăţenii ei ar trebui să plătească pentru mofturile lui", a mai spus Peskov, citat de Reuters.

Zelenski a fost citat de The Washington Post spunând că ruşii ar trebui să fie forţaţi "să trăiască în propria lor lume până când îşi vor schimba filosofia".

"Indiferent ce fel de ruşi sunt, să-i faceţi să plece în Rusia", a cerut Zelenski citat de Post.

"Ei vor spune: 'Asta nu are nimic de-a face cu noi. Întreaga populaţie nu poate fi trasă la răspundere, nu-i aşa?'. Ba poate. Populaţia a ales acest guvern şi nu se luptă cu el, nu se ceartă cu el, nu ţipă la el", a adăugat Zelenski.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite