Putin: Dacă era homosexual, Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, crede că homosexualii au parte de o discriminare pozitivă. În timpul conferinţei televizate din cadrul Forumului de la Valdai, Putin a afirmat că Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia dacă ar fi fost homosexual şi nu i-ar fi plăcut să cucerească femei, citează agenţiile de presă internaţionale.

„Berlusconi este judecat pentru că îi plac femeile. Dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el", a afirmat Putin, în faţa unui panel de foşti lideri, printre care fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Romano Prodi şi fostul premier francez François Fillon.

Afirmaţia lui Putin a stârnit hohote de râs în rândul audienţei.

Forumul de la Valdai, organizat de agenţia oficială rusă RIA Novosti, reuneşte în fiecare an foşti lideri politici, jurnalişti şi experţi străini şi ruşi în problematica Rusiei.

Vladimir Putin a promulgat la sfârşitul lunii iunie o lege care pedepseşte „propaganda" homosexuală în faţa minorilor. 

Această lege a fost denunţată de către numeroşi apărători ai drepturilor omului din Rusia, deoarece formularea sa vagă lasă loc unei interpretări foarte extinse.

Totodată, legea a provocat un val de indignare în rândul apărătorilor drepturilor homosexualilor, care au făcut apel la boicotarea Jocurilor Olimpicede Iarnă ce vor avea loc la Soci, în sudul Rusiei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite