Video Protest sub fereastra lui Putin. Câteva sute de ruși au depus petiții în cea mai amplă manifestație de la începutul anului 2024
0Aproape 1.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, 27 septembrie, în fața biroului oficial de recepție al președintelui Vladimir Putin, pentru a protesta față de problemele sociale și de mediu. A fost cea mai amplă manifestație de opoziție organizată de la începutul anului 2024.

Aceștia au cerut păstrarea spațiilor verzi și a monumentelor arhitecturale și s-au opus drumurilor cu taxă, proiectelor de demolare și reducerilor la beneficii sociale, scrie, scrie The Moscow Times.
Unele grupuri au depus, potrivit relatărilor, sute de pagini de semnături deodată.
Organizatorii celei mai recente „depuneri în masă de petiții” – printre care s-au numărat fostul candidat la prezidențiale Boris Nadejdin și opozanta Iulia Galiamina – au subliniat că nu a fost vorba de un protest, ci de o formă legală de implicare civică, care nu poate fi interzisă.
Martori oculari și instituții media independente precum Sotavision, RusNews și Activatica au relatat că rândurile de participanți ajungeau la 70–115 metri în punctele de vârf.
Unul dintre organizatori a declarat pentru publicația de investigații Agentstvo, sub protecția anonimatului, că 400 de persoane se aflau la un moment dat la coadă, pe durata evenimentului de 5,5 ore.
Estimările au variat între 800 și 1.000 de participanți până la finalul zilei, însă numărătorile nu au putut fi verificate independent.
„Furia publică și dorința de a participa la viața orașului nu pot fi interzise”, a scris Galiamina pe Telegram.
Participanții au remarcat că biroul de recepție al Kremlinului a procesat petițiile mai repede decât de obicei, aparent pentru a preveni formarea cozilor prea lungi.
Sursa Video: X @wartranslated
Organizatorii au spus că mobilizarea de sâmbătă a fost semnificativ mai mare decât în cazul altor campanii de petiții din acest an, inclusiv cele împotriva legislației privind eutanasierea animalelor și a modificărilor de zonare.
Ultima mobilizare comparabilă a fost în timpul alegerilor prezidențiale din martie 2024, când activiștii opoziției i-au îndemnat pe alegători să se adune la secțiile de vot la prânz, într-o campanie denumită „Prânzul împotriva lui Putin”.
Manifestațiile publice împotriva lui Putin și a războiului Rusiei din Ucraina au devenit tot mai rare, pe fondul unor legi stricte care interzic practic orice critică la adresa armatei. Zeci de oameni au fost amendați, închiși sau forțați să plece în exil pentru viziunile lor anti-război de la începutul invaziei pe scară largă.