Pacea Kremlinului, expusă de Lavrov: Rusia vrea garanții de securitate din partea marilor puteri și absența NATO în Ucraina

0
Publicat:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că securitatea Ucrainei ar trebui garantată de un grup de state, inclusiv membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și alte țări precum Germania sau Turcia. Rusia nu acceptă aderarea Ucrainei la NATO.  

Rușii nu vor NATO sub nicio formă în Ucraina / Sursa foto: Szijjártó Péter
Rușii nu vor NATO sub nicio formă în Ucraina / Sursa foto: Szijjártó Péter

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat într-un interviu publicat duminica aceasta că un grup de națiuni, între care membri ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, ar trebui să fie garanții securității Ucrainei, informează Reuters, potrivit Agerpres. 

Agenţia de presă britanică a relatat săptămâna trecută că președintele rus Vladimir Putin cere Ucrainei să renunţe la întreaga regiune Donbas, în est, să renunțe la ambițiile de a adera la NATO, să rămână neutră şi să nu permită accesul trupelor occidentale pe teritoriul său, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu modul de gândire de la vârful Kremlinului. 

Lavrov a declarat la emisiunea "Meet the Press" de la NBC News că Putin şi președintele american Donald Trump au discutat problema unei garanții de securitate pentru Ucraina şi că Putin a ridicat problema discuțiilor eșuate de la Istanbul din 2022. 

Ce țări „au voie” să ofere garanții de securitate Ucrainei, în opinia Moscovei

În cadrul acelor convorbiri, Rusia şi Ucraina au discutat despre neutralitatea permanentă a Ucrainei în schimbul garanțiilor de securitate din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: Regatul Unit, China, Franța, Rusia și Statele Unite, precum și din partea altor țări, conform unei copii a unui proiect de acord văzut de Reuters în 2022.

Lavrov a declarat pentru NBC că un grup care să includă membri ai Consiliului de Securitate ar trebui să garanteze securitatea Ucrainei. Grupul ar putea include, de asemenea, Germania, Turcia şi alte țări, a spus Lavrov.   

„Iar garanții ar garanta securitatea Ucrainei, care trebuie să fie neutră, care trebuie să fie nealiniată cu niciun bloc militar și care trebuie să fie non-nucleară", a insistat Lavrov, conform unei transcrieri a interviului publicată de Ministerul de Externe rus. 

Lavrov a precizat, de asemenea, că aderarea Ucrainei la NATO este inacceptabilă pentru Rusia, că Rusia dorește protecție pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina și că există o discuție despre teritorii care trebuie purtată cu Ucraina.  

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite