O membră a trupei Pussy Riot, aflată în greva foamei, transferată la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei membre ale formaţiei Pussy Riot FOTO Reuters
Cele trei membre ale formaţiei Pussy Riot FOTO Reuters

Maria Alehina, o membră a grupului contestatar Pussy Riot aflată în închisoare, a fost transferată la spitalul penitenciarului, la aproape o săptămână după ce a intrat în greva foamei, informează contactmusic.com.

Cântăreaţa rusă şi una dintre colegele ei din trupa Pussy Riot se află în închisoare pentru că au interpretat un cântec protestatar într-o catedrală din Moscova anul trecut. Maria Alehina a anunţat săptămâna trecută că a intrat în greva foamei, pentru că autorităţile au hotărât să nu îi permită să asiste la audierea în care era analizată cererea ei de eliberare condiţionată.

Informaţia despre spitalizarea Mariei Alehina a fost dezvăluită prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter de Piotr Verzilov, soţul Nadejdei Tolokonnikova, cea de-a doua membră a trupei Pussy Riot aflată la închisoare, după vizita pe care acesta a făcut-o în penitenciar.

Până la ora publicării acestor informaţii nu sunt cunoscute alte detalii despre starea de sănătate a Mariei Alehina.

"Am intrat în greva foamei şi insist în legătură cu participarea mea" la acea audiere, a scris într-un mesaj publicat pe Twitter, săptămâna trecută, Maria Alehina, care ispăşeşte o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Rusia, din cauza unei "rugăciuni punk" anti-Putin într-o catedrală din Moscova.

Cererea de eliberare anticipată a Mariei Alehina a fost respinsă, a anunţat, joi, Tribunalul din Berezniki, din regiunea Ural. Tribunalul a respectat avizul Parchetului şi al Administraţiei penitenciarelor, care s-au pronunţat împotriva acelei cereri de eliberare anticipată.

Mai multe celebrităţi, printre care se numără cântăreţii Paul McCartney şi Peter Gabriel, au trimis autorităţilor ruse scrisori în care şi-au exprimat sprijinul pentru Maria Alehina.

La sfârşitul lunii aprilie, Nadejda Tolokonnikova, cea de-a doua membră a trupei Pussy Riot aflată la închisoare, şi-a văzut la rândul ei refuzată cererea de eliberare anticipată.

În februarie 2012, trei tinere femei din grupul Pussy Riot - Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina - au urcat pe masa din altarul catedralei ortodoxe Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru o "rugăciune punk", în care au invocat-o pe Fecioara Maria, cerându-i să îl alunge de la putere pe Vladimir Putin.

Cele trei femei au fost condamnate, pe 17 august 2012, la doi ani de închisoare fiecare, pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă".

Condamnarea pentru Tolokonnikova şi Alehina a fost confirmată în apel pe 10 octombrie 2012, în timp ce Samuţevici a fost eliberată în urma acestui proces. Nadejda Tolokonnikova şi Maria Alehina ispăşesc în prezent o pedeapsă de doi ani de închisoare în Ural şi în regiunea Mordovia.

Condamnarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot i-a atras Guvernului rus numeroase critici din străinătate, dar şi din Rusia, numeroase personalităţi considerând că pedeapsa este disproporţionată în raport cu gravitatea faptelor comise.

Tinerele au avut susţinerea unor cântăreţe celebre precum Madonna şi Yoko Ono, iar un documentar despre procesul lor a câştigat premiul special al juriului la Festivalul de film Sundance.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite