NATO anunţă expulzarea a opt membri ai misiunii diplomatice a Rusiei bănuiţi de spionaj. Reacţia Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

NATO a retras acreditarea a opt membri ai misiunii Rusiei la sediul Alianţei care erau „ofiţeri de informaţii ruşi nedeclaraţi'', a anunţat, miercuri, un oficial NATO, potrivit Reuters.

Conform sursei citate, un înalt parlamentar rus a transmis că Moscova va riposta, a informat agenţia de ştiri Interfax.

„De asemenea, putem confirma că am redus la 10 numărul posturilor pe care Federaţia Rusă le poate acredita la NATO'', a precizat reprezentantul organizaţiei nord-atlantice.

„Politica NATO faţă de Rusia rămâne consecventă. Ne-am consolidat descurajarea şi apărarea ca răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei, deşi în acelaşi timp rămânem deschişi pentru un dialog substanţial'', a adăugat el.

La scurt timp, Moscova a reacţionat, declarând că va răspunde la decizia NATO de a expulza opt diplomaţi ruşi, a afirmat parlamentarul rus Leonid Sluţki, citat de Interfax.

Sluţki este preşedintele comisiei pentru afaceri internaţionale a camerei inferioare a parlamentului rus. 

Potrivit skynews.com, ultima dată când NATO a întreprins o astfel de acţiune colectivă împotriva Moscovei a fost atunci când aliaţii au expulzat şapte diplomaţi ruşi din misiune în urma otrăvirii spionului din Salisbury din 2018.

În acel moment, NATO a redus dimensiunea misiunii ruse la 20 de la 30.

În prezent, misiunea permanentă a Rusiei la NATO include 20 de persoane. După expulzarea celor opt ruşi şi reducerea altor două poziţii, în cadrul misiuni vor mai rămâne numai 10 persoane. Astfel se poate constata că aceasta se reduce practic la jumătate.

Cea mai recentă mişcare, despre care se înţelege că a fost agreată marţi de toate cele 30 de state membre, a venit după ce în aprilie au apărut dezvăluiri despre implicarea suspectată a Rusiei într-o explozie mortală la un depozit de muniţii din Republica Cehă în 2014.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite