Moscova speră ca eforturile de mediere ale SUA să aducă pacea în Ucraina
0Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat duminică la televiziune că ritmul negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina depinde de poziţia Kievului, de eficienţa medierii americane şi de situaţia de pe teren.

La cinci luni de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, nu este clar cum s-ar putea încheia războiul declanşat de invazia rusă pe teritoriul ucrainean din februarie 2022, deşi preşedintele Statelor Unite a promis în campania electorală din 2024 că va pune capăt luptelor într-o singură zi, potrivit Agerpres.
Trump a insistat pe lângă ambele părţi, încă din ianuarie, să negocieze un armistiţiu. Vineri, el a anunţat că se aşteaptă "să se întâmple ceva".
Peskov a declarat postului de televiziune Belarus 1 că "multe depind, fireşte, de poziţia regimului de la Kiev". "Depinde de cât de eficient continuă eforturile de mediere ale Washingtonului", iar situaţia de pe teren este un alt factor care nu poate fi ignorat, a adăugat el.
Reprezentantul preşedinţiei ruse nu a dat detalii despre aşteptările Moscovei faţă de Kiev şi Washington. Rusia a cerut până acum ca Ucraina să cedeze mai multe teritorii şi să renunţe la ajutorul militar occidental, ceea ce ucrainenii consideră inacceptabil.
Deşi nu s-a stabilit data următoarei runde de dialog, Peskov a afirmat că ţara sa speră ca datele să devină clare "în viitorul apropiat".
După aproape trei ani fără negocieri directe, reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei s-au întâlnit la Istanbul în 16 mai şi 2 iunie. Rezultatul a fost o serie de schimburi de prizonieri şi returnarea trupurilor neînsufleţite ale militarilor căzuţi de ambele părţi, însă nu s-a obţinut o încetare a focului. Poziţiile precizate de cele două părţi la ultima întrevedere au fost apreciate vineri de preşedintele rus Vladimir Putin ca "absolut contradictorii".
Turcia a anunţat, tot vineri, că este dispusă să găzduiască şi următoarea rundă de tratative.
Rusia controlează deja aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei şi continuă să avanseze treptat, câştigând teren în ultimele săptămâni în regiunile ucrainene Doneţk şi Dnepropetrovsk din sud-est în timp ce şi-a intensificat atacurile aeriene în întreaga ţară.