Moscova îl trece pe lista persoanelor căutate pe noul comandant-șef al armatei ucrainene, pe fondul unei ample remanieri la Kiev
Rusia a reacționat rapid la numirea generalului Mihailo Drapatîi în fruntea Forțelor Armate ale Ucrainei, în timp ce oficialii de la Kiev și aliații externi evaluează provocările masive cu care se confruntă noua conducere militară.

Rusia l-a inclus pe noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei (ZSU), generalul Mihailo Drapatîi, pe lista persoanelor date în urmărire generală. Decizia a fost confirmată de agenția de stat rusă TASS, la scurt timp după ce numele său a apărut în baza de date a Ministerului rus de Interne.
Fișa oficială precizează doar că generalul ucrainean este căutat în baza unui articol din Codul Penal al Federației Ruse, fără a specifica încadrarea juridică exactă sau acuzațiile concrete.
Anterior, Comitetul de Anchetă al Federației Ruse formulase acuzații în lipsă la adresa lui Drapatîi, susținând că, în perioadele 2017 și 2019, acesta ar fi coordonat operațiuni militare în regiunile Donețk și Lugansk care ar fi dus la victime civile. Partea rusă nu a prezentat însă dovezi publice pentru a-și susține afirmațiile.
Noul comandant-șef a preluat conducerea armatei într-un moment critic, marcat de deficitul de personal, presiunea constantă de pe front și incertitudinile privind posibile noi valuri de mobilizare în Rusia.
Reacții de la nivel înalt: „Nu vor exista miracole”
Schimbarea de la vârful armatei ucrainene a generat un val de reacții din partea figurilor politice și militare majore din Ucraina:
Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al ZSU și actual ambasador al Ucrainei la Londra, i-a transmis un mesaj de susținere successorului său, avertizând însă că misiunea sa va fi extrem de dificilă:
„Noului comandant-șef îi va fi foarte greu, mult mai greu decât își imaginează. Însă un om de onoare este ghidat doar de datorie și de responsabilitatea față de stat și armată.”
Kirilo Budanov, șeful Biroului Prezidențial, și fost șef GUR, l-a descris pe Drapatîi drept un comandant care „își protejează oamenii și are un simț real al câmpului de luptă”, exprimându-și sprijinul total pentru noua conducere a Statului Major.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, i-a adus un omagiu fostului comandant Sîrski pentru apărarea Capitalei în momentele în care orașul era aproape încercuit, subliniind profesionalismul acestuia.
Analiștii militari și observatorii de la Kiev subliniază că schimbarea de comandă nu va modifica peste noapte realitățile dure ale războiului. Provocările legate de mobilizare, atacurile cu rachete și defensiva pe linia frontului rămân priorități imediate pentru noul comandant-șef.
Reformatare masivă la vârful armatei ucrainene
Decizia președintelui Volodimir Zelenski de a-l schimba pe generalul Oleksandr Sîrki vine după zile întregi de tensiuni interne grave, provocate de demisia ministrului Apărării, Mihailo Fedorov, și de o ruptură profundă între componenta politică și conducerea militară de la Kiev.
Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armamentProcesul de remaniere la nivelul eșalonului superior al Forțelor Armate ale Ucrainei (ZSU) s-a oficializat în urma unei crize politice majore. Noul comandant-șef, generalul Mihailo Drapatîi, numit în locul lui Oleksandr Sîrski, a transmis deja un mesaj public prin care i-a mulțumit liderului de la Kiev pentru încredere, subliniind că preluarea funcției reprezintă o „responsabilitate absolută” în contextul războiului pe scară largă.
Drapatîi a ținut să aducă mulțumiri și predecesorului său, generalul Oleksandr Sîrski, pentru „munca consecventă de consolidare a armatei ucrainene”, menționând totodată că își va exercita atribuțiile cu concentrare și respect față de militarii din prima linie.
Numirea sa a fost salutată rapid și de fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, care a descris schimbarea de la comanda ZSU drept „o gură de aer proaspăt și o nouă speranță” pentru efortul de război.
Val de demiteri la Statul Major pe fondul presiunii publice
Schimbările nu s-au oprit la nivelul comandantului-șef. Președintele Zelenski l-a eliberat din funcție și pe șeful Statului Major General, general-maiorul Andri Hnatov. Potrivit informațiilor furnizate de deputatul ucrainean Oleksii Honcearenko, în locul acestuia urmează să fie numit general-maiorul Volodimir Horbatiuk, care din februarie 2024 a ocupat poziția de adjunct al șefului Statului Major, fiind responsabil de planificarea operațională.
Valul de remaniere a fost precipitat de o criză internă fără precedent, amplificată de proteste stradale izbucnite în mai multe orașe din Ucraina după plecarea lui Fedorov din guvern.
Conform publicației Financial Times, intensitatea reacției publice l-a determinat pe Volodimir Zelenski să urgenteze evaluarea altor candidați pentru comanda armatei. În spatele deciziei se află însă un conflict instituțional acut între fostul ministru al Apărării și conducerea militară.
Fricțiuni la nivel înalt și diferențe de viziune pe front
Ieșirea din scenă a lui Mihailo Fedorov a scos la iveală divergențe profunde. În cadrul unui briefing recent, fostul ministru a susținut deschis că obținerea unei victorii asimetrice împotriva Rusiei necesita schimbarea atât a lui Sîrski, cât și a lui Hnatov. Fedorov a acuzat echipa lui Sîrski că a blocat inițiativele moderne propuse de Ministerul Apărării și că generalul ar fi pus chiar condiții ultimative președintelui.
Deși a recunoscut meritele incontestabile ale lui Sîrski în apărarea Kievului și în operațiunile succesive din Harkov, Herson și Kursk, Fedorov a punctat că dinamica războiului s-a schimbat radical, iar conducerea militară refuza să adreseze problemele în mod direct.
Tensiunile au fost confirmate indirect și de președintele Zelenski, care a lăsat să se înțeleagă că dialogul direct între cei doi oficiali devenise extrem de dificil fără medierea sa.























































