Militarii ruşi din Siria au început să încarce echipamente în aeronave pentru a le transporta în Rusia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea rusă de stat a prezentat marţi imagini cu personalul de la baza aeriană rusă din Latakia, Siria, încărcând echipamente în aeronave pentru a le duce în Rusia, la o zi după ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a ordonat începerea retragerii de pe teritoriul sirian, relatează Reuters.

Imaginile, difuzate de televiziunea Rossia 24, arată militarii încărcând echipament la bordul unui aparat de zbor Iliuşin-76 la baza aeriană rusă Hmeimim din provincia Latakia. 

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat într-un comunicat că personalul tehnic a început să pregătească aeronavele pentru întoarcerea în Rusia.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat luni seara, spre surpriza generală, retragerea principalei părţi a contingentului militar rus din Siria, în momentul în care la Geneva se desfăşurau negocieri intersiriene cu privire la viitorul ţării.

Cu toate acestea, pentru a permite supravegherea regimului de încetare a ostilităţilor, partea rusă va păstra pe teritoriul sirian un punct de mentenanţă a avioanelor, potrivit unui comunicat al Kremlinului, notează Agerpres în pagina sa electronică.

Preşedinţia rusă nu a precizat ce tipuri de avioane vor asigura această supraveghere, dar de la intrarea în vigoare a armistiţiului la 27 februarie, militarii ruşi au recurs la drone desfăşurate la baza aeriană rusă din Hmeimim, în provincia Latakia.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite