Mărturia unui ucrainean care a petrecut doi ani în captivitatea rusă: „Au fost surprinși că nu cedam”

Un ucrainean care a petrecut doi ani în captivitatea rusească a relatat cum autoritățile ruse au folosit bătăile, amenințările cu execuția și violența sexuală drept metode de smulge „mărturisiri” pentru presupuse infracțiuni pe timp de război. Bărbatul, care a fost eliberat anul trecut, povestește că, inițial, a avut parte de umilințe, dar acestea au pălit în comparație cu ceea ce avea să urmeze, relatează The Guardian.

Rusia și Ucraina au efectuat recent un schimb important de prizonieri de război FOTO EPA-EFE

Maksim Butkevici a fost capturat împreună cu alți camarazi, după ce au fost atrași într-o capcană pe frontul de est, și povestește că soldații ruși i-au bătut și jefuit.

„M-au lovit cu piciorul și cu pumnii”, își amintește bărbatul, fost activist al drepturilor omului și jurnalist care, după invazia rusă, s-a înrolat ca voluntar în armată. „Ne-au luat ceasurile și alte lucruri. După ce un soldat mi-a luat căștile, m-a întrebat ale cui sunt: «Mi le dai cadou?» Deși eram în genunchi, cu țeava unei arme la tâmplă, l-am refuzat”.

Dar asta a fost doar începutul.

Mărturia lui Butkevici se adaugă unor neenumerate dovezi privind abuzurile comise de Rusia împotriva ucrainenilor capturați: procese înscenate, execuții și tortură. Ucraineanul a avut această experiență în ciuda unei campanii internaționale de amploare pentru ca acesta să aibă parte de un tratament corect în conformitate cu legile de război, după ce a devenit evident că era defăimat în mass-media rusă și amenințat cu o condamnare într-un proces simulat.

Următoarea etapă a călătoriei lui Butkevici a fost o clădire din afara orașului Luhansk.

„Era un ofițer care se comporta mult mai rău cu noi, încercând să ne provoace. Voia să arate că e mai deștept decât soldatul obișnuit. Ne-a întrebat cine era căsătorit, în timp ce noi stăteam îngenuncheați în fața lui. A întrebat unde ne sunt soțiile. Unul a răspuns «în Polonia», iar altul «în Germania». Și-a imaginat ce făceau soțiile lor din punct de vedere sexual, cu detalii scabroase. M-am gândit: «Ofițerul ăsta are probleme grave»”

A doua zi dimineață, Maksim și camarazii săi au fost prezentați unui grup de comandanți și propagandiști și li s-a spus că vor fi filmați pentru a arăta că sunt tratați bine. „Păreau intrigați de mine, fiind singurul ofițer”, își amintește Butkevici. Avertizat de soldații ruși asupra unor „consecințe” dacă vor verifica online și vor descoperi că a mințit în legătură cu trecutul său, el a mărturisit atunci că este jurnalist și activist pentru drepturile omului.

 A urmat o conversație în care soldații ruși au insistat că invazia nu trebuie caracterizată drept „război”, iar Butkevici a replicat că el era interesat doar de costul uman al acțiunilor Rusiei. „Au fost surprinși că nu cedam, deși nu am intrat în dispută cu ei.”

Amenințări cu execuția

A urmat prima amenințare explicită cu moartea.

„Mi-au spus: «Probabil te crezi  prizonier de război. Nu ești până nu ești înregistrat. Deocamdată ești dat dispărut pe câmpul de luptă. Dacă nu te comporți cum trebuie, putem merge în curtea din spate, unde am executat prizonierii care s-au comportat urât».”

Primele bătăi grave au avut loc câteva ore mai târziu.

„Propagandiștii au plecat și, câteva ore mai târziu, trupele ruse s-au întors însoțiți de soldat din forțele speciale. Mi-au spus să spun că dorința mea e ca acesta să-i vâneze și să-i omoare pe camarazii mei din Ucraina. Am răspuns: «Nu e nimic personal, dar nu pot spune asta». „Apoi ni s-a comunicat că ni se va preda istoria Ucrainei”.

 În timp ce ofițerul „rău” recita ceea ce părea a fi un discurs al lui Putin, soldații erau obligați să repete după el.

„Dacă greșeau sau se încurcau, eram bătut cu un baston de lemn. Am leșinat și mâna mi s-a umflat. Am spus: «O să-mi rupi umărul», iar ofițerul mi-a răspuns: «Nu, știu ce fac». La un moment dat, a făcut o pauză din recitare și am observat că se bucura visceral de tot acest proces”. „Apoi au venit alții, care m-au lovit cu picioarele și cu pumnii, iar cineva a scos un telefon și ne-a ordonat să spunem: „Glorie Rusiei”, și ni s-a cerut din nou să vorbim despre rușii care ne vânau camarazii. După aceea, ni s-a ordonat să urcăm într-un camion, unde am leșinat.”

Detenția

 Ajunși la o închisoare din Lugansk, soldații au primit saltele vechi și prosoape și au fost informați că se află într-un centru de detenție preventivă. „În celulă era un singur robinet pentru băut și spălat, cu apă de calitate proastă. Deși eram hrăniți de trei ori pe zi, mâncarea era îngrozitoare. Porțiile erau foarte mici. Rapid, am început să suferim de foame.”

Se estimează că între 8.000 și 10.000 de ucraineni se află încă în captivitatea rusă. Cei care au revenit în Ucraina în urma unor schimburi de prizonieri sunt vizibil cu mult mai slabi.

Abia în închisoare au început interogatoriile serioase.

„Ne-au interogat pe fiecare în parte”, a spus Butkevici. „În primele săptămâni, accentul a fost pus pe informații militare, dar noi nu le-am dat nimic. Apoi au încercat să ne demoralizeze.”

Prizonierii au fost duși în ceea ce presupunea că este ministerul securității statului din cadrul așa-numitei Republici Populare Lugansk, unde, potrivit altor mărturii, soldați au fost torturați cu șocuri electrice. „Au folosit metoda pe alți soldați, dar pe mine doar m-au amenințat”, a spus el. Butkevici spune că ulterior a realizat că cei care îl interogau erau mai degrabă interesați de trecutul său în domeniul drepturilor omului și de perioada petrecută în Marea Britanie decât de voluntariatul său în armată.

 „Apoi – îmi amintesc pentru că era ziua mea – am fost interogat de doi tipi. Îi mai întâlnisem înainte”, a spus el. „Jucau rolul polițistului bun și al polițistului rău”, iar aceștia l-au presat să acorde un interviu unei „organizații media internaționale responsabile despre Ucraina „ca țară nazistă”. Totodată, a fost chestionat cu privire la finanțarea pe care o primise pentru ONG-ul său de la Fundația Soros. L-au avertizat să aibă grijă ce spune pentru că îl pot condamna drept „criminal de război.

Apogeul torturii

 Maksim a declarat că de atunci a fost supus unui regim intens de tortură și amenințări, care a început cu perioade de imobilizare în poziții dureroase și bătăi cu un baston de cauciuc. L-au amenințat din nou cu moartea, dar și cu violul cu ajutorul unui baston cu electroșocuri. Torționarii i-au dat trei opțiuni: să semneze o mărturisire în care să recunoască crimele de război și să fie „schimbat foarte repede”; să fie dus la locul presupusei „crime”, unde ar fi fost împușcat în timp ce încerca să fugă; sau să fie pus într-o celulă cu deținuți care i-ar fi făcut viața un „iad”.

 A ales să mărturisească. „Timp de câteva zile, nici măcar nu am știut ce crimă mărturisisem, până când nu am fost dus la un expert psihiatru care m-a întrebat dacă înțeleg de ce sunt acuzat”, a spus el, aflând ulterior că a recunoscut că a atacat două femei civile într-un sat în care nu fusese niciodată. „Apoi am fost condamnat la 13 ani într-o colonie penală cu regim strict”, a spus el.

Un proces kafkian

A urmat ceea ce a descris drept un proces kafkian, de la acuzațiile false și grosolane până la „particularitatea” că toate documentele legale trebuiau semnate, inclusiv de un avocat care a atestat în mod fals că a fost prezent în timpul interogatoriului.

 „Mi-am dat seama că, în cazul meu, trupele rusești bombardaseră intens un sat. Când l-au cucerit în cele din urmă, au găsit civili răniți de propriile focuri și au dat vina pe prizonierii de război ucraineni. „Este o situație avantajoasă pentru ruși. Ei se eschivează de la responsabilitate și dispun de «criminali de război» ucraineni pe care să dea vina.” În colonia penală din Luganskul ocupat, a fost forțat să muncească în așteptarea procesului.

„Atunci am descoperit că aveam un avocat în Moscova. Un avocat adevărat pentru drepturile omului! I-am spus că am fost forțat să mărturisesc sub tortură. Avocatul a spus că are dovezi că în ziua presupusei crime mă aflam la Kiev. Instanța nu a ținut cont de asta.”

Pe 17 octombrie anul trecut, după mai bine de doi ani de captivitate, i s-a comunicat la apelul de dimineață să-și strângă lucrurile. Nu îndrăznea să spere că va fi eliberat. Dar s-a trezit  pe un aerodrom din vecinătate, alături de alți prizonieri de război care urmau să fie schimbați contra unora ruși.

 „Nu cred că înainte de capturare aveam o înțelegere clară a cât de mult sistemul penal rus reflectă valorile și metodele lumii ruse”, a spus el despre calvarul prin care a trecut. 

„Nu este o excepție. Reflectă viziunea fundamentală asupra oamenilor ca material de unică folosință. Dacă te «comporți bine», e posibil să fii tratat bine, dar trebuie să te supui. Nu există libertate de alegere. Chiar și gardienii spuneau același lucru despre viața lor civilă”.

„Este o imagine destul de fidelă a ceea ce Rusia are de gând să aducă în Ucraina.”