Kremlinul respinge amenințarea Poloniei de a doborî aparatele de zbor rusești

0
0
Publicat:

Kremlinul a respins marți avertismentul formulat de Polonia că va doborî următoarele aparate de zbor rusești care îi vor încălca spațiul aerian, relatează EFE.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. FOTO: AFP
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. FOTO: AFP

„(Reacția noastră) Este negativă. Noi avem o poziție foarte responsabilă. Cunoașteți declarațiile militarilor noștri conform cărora, în realizarea tuturor zborurilor, avioanele se supun normelor internaționale și în niciun caz nu ies din aceste limite”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale telefonice zilnice.

El a subliniat că acuzațiile recente împotriva Rusiei privind încălcarea spațiului aerian al altor țări „nu au fost susținute de date fiabile sau de argumente convingătoare”.

Declarațiile Kremlinului vin după ce, luni, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a avertizat în fața Consiliului de Securitate al ONU că Rusia nu trebuie să se plângă dacă Varșovia va doborî un avion sau o rachetă rusească care pătrunde în mod intenționat sau accidental în spațiul aerian polonez.

Șeful diplomației poloneze a spus: „Ați fost avertizați”. La scurt timp, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a precizat că țara sa este pregătită să ia „orice decizie” pentru a distruge obiecte care reprezintă o amenințare, precum avioanele de vânătoare rusești, dacă acestea îi încalcă spațiul aerian sau apele teritoriale, dar doar cu sprijin unanim din partea aliaților NATO.

Tensiunile dintre cele două țări vin în contextul în care, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, mai multe drone rusești au pătruns pe teritoriul Poloniei. De asemenea, vineri, două avioane de vânătoare rusești au survolat la altitudine mică platforma petrolieră Petrobaltic din Marea Baltică, deținută de compania de stat poloneză Orlen, încălcând zona de siguranță. În aceeași zi, trei avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei, unde au rămas timp de 12 minute, incident catalogat de Tallin drept o „provocare fără precedent”.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite