Plutonier major, mort într-un cumplit accident produs în Ungaria. Încerca să ofere ajutor unor șoferi, când a fost spulberat de un microbuz cu numere românești
0Un tragic accident produs pe autostrada M1 din Ungaria, luni, 22 decembrie 2025, în care a fost implicat un microbuz românesc, s-a soldat cu moartea a doua persoane. Una dintre victime este un pompier român în vârstă de 33 de ani.

Este vorba de plutonierul major Mirel Daniel Tulitu, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj.
Tragedia a avut loc pe sensul de mers către Budapesta, în zona localității Bőny, , potrivit Gazeta Nouă.
Totul a pornit de la un incident minor: două autoturisme s-au ciocnit ușor, iar șoferii au tras pe banda de urgență pentru a-și pune vestele reflectorizante și pentru a face schimb de date, conform procedurilor legale.
Pompierul român și un polițist maghiar, aflați întâmplător în zonă și în afara orelor de serviciu, au oprit pentru a le oferi ajutor, însă gestul lor a luat o turnură dramatică.
Un microbuz înmatriculat în România, care circula cu viteză ridicată, a ajuns inexplicabil pe banda de urgență și i-a lovit violent pe cei doi. Impactul a fost devastator.
Microbuzul a izbit o remorcă și s-a oprit la zeci de metri distanță. Unul dintre șoferii implicați în coliziunea inițială a fost proiectat pe capota unui autoturism, apoi într-un șanț de pe marginea autostrăzii, potrivit martorilor oculari.
În ciuda eforturilor disperate de resuscitare făcute de echipajele medicale, pentru pompierul român și polițistul maghiar nu s-a mai putut face nimic. Decesul a fost constatat la locul accidentului.
Moartea plutonierului major Tulitu Mirel Daniel i-a șocat pe cei care l-au cunoscut.
„Odihnește-te în pace, camarade. Cinste și onoare”
SU Dolj a transmis un mesaj emoționant, subliniind devotamentul și caracterul său exemplar:
„Cu profundă durere în suflet ne luăm rămas-bun de la plutonier major Tulitu Mirel Daniel, colegul nostru, camaradul nostru, un adevărat salvator de vieți. Plecarea sa dintre noi a lăsat un gol imens, greu de exprimat în cuvinte, atât în inimile noastre, cât și în rândul tuturor celor care l-au cunoscut.
Plutonier major Tulitu Mirel Daniel a fost mai mult decât un pompier dedicat – a fost un om de onoare, curajos, calm și mereu gata să intervină atunci când alții aveau nevoie de ajutor. Și-a făcut datoria cu demnitate, punând siguranța și viața semenilor mai presus de orice, fiind un exemplu de profesionalism și devotament.
Pentru noi, colegii săi, va rămâne pentru totdeauna un model de camaraderie, sacrificiu și respect față de uniforma pe care a purtat-o cu mândrie
Nu te vom uita niciodată, Mirel. Vei trăi în amintirile noastre, în fiecare misiune dusă la bun sfârșit și în inimile celor pe care i-ai salvat.
Odihnește-te în pace, camarade. Cinste și onoare”, a transmis ISU Dolj.
Amintim că, pe 19 decembrie, o româncă și-a pierdut viața pe o autostradă din Ungaria, în timp ce se întorcea acasă din Germania, după ce a fost obligată să coboare dintr-un microbuz care o transporta împreună cu alți muncitori. Incidentul a avut loc în toiul nopții, iar femeia a fost lovită mortal de un autoturism.























































