ISW: Prigojin se comportă ca un posibil candidat la alegerile prezidențiale din Rusia

0
Publicat:

Șeful mercenarilor, Evgheni Prigojin, încearcă să se prezinte în peisajul mediatic din Rusia ca un posibil candidat la următoarele alegeri prezidențiale, prevăzute să aibă loc pe 17 martie 2024, remarcă analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Evgheni Prigojin FOTO Arhivă
Evgheni Prigojin FOTO Arhivă

Analiza ISW pornește de la un interviu acordat recent de șeful Wagner pentru Russia Today, RIA Novosti și Federal News Agency.

Potrivit ISW, Prigojin este filmat într-un mod diferit față de aparițiile sale obișnuite în mass-media. În locul scenelor dinamice în spații extinse, șeful Wagner apare la un birou într-o poziție care o imită pe cea a lui Vladimir Putin.

În opinia ISW, nu este exclus ca Prigojin să fi ales acest format pentru a sugera subtil că intenționează să-i ia locul lui Putin și să devină următorul lider de la Kremlin.

De altfel, Prigojin a insinuat anterior că l-ar putea înlocui într-o zi pe Putin. Tot în aceeași notă se înscrie și declarația sa sarcastică din 11 martie precum că va candida la președinția Ucrainei, subliniază ISW.

Prigojin nu a ezitat să-i califice drept „trădători” pe unii membri de rang înalt ai regimului Putin. În plus, el a respins retorica Kremlinului potrivit căreia Rusia luptă împotriva NATO în Ucraina și a pus la îndoială faptul că ar exista neo-naziști în țara vecină.

Prin acest comportament, Prigojin încearcă să dea de înțeles că are aspirații politice în Rusia, notează ISW.

Fostul ofițer FSB Igor Ghirkin a glumit recent pe seama ambițiilor politice ale lui Evgheni Prigojin comparându-l cu Iulius Cezar, cu excepția faptului că Iulius Caesar a câștigat războaie înainte de a instaura dictatura la Roma. Un critic al lui Prigojin, Ghirkin s-a referit probabil la eșecul șefului Wagner de a-și îndeplini promisiunea de a captura orașul Bahmut până în septembrie 2022.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite