Întreruperi de internet în Moscova înainte de Ziua Victoriei. Autoritățile ruse invocă motive de securitate
0Serviciile de internet mobil din Moscova au fost serios afectate luni, 5 mai, iar autoritățile au avertizat că astfel de întreruperi ar putea continua până pe 9 mai, în contextul măsurilor de securitate sporite înainte de celebrarea Zilei Victoriei.

Sistemul de alertă de urgență al Rusiei a emis notificări către populație, avertizând cu privire la posibile restricții în accesarea internetului mobil, justificate prin „asigurarea securității în legătură cu pregătirea și desfășurarea paradei de Ziua Victoriei”, relatează publicația independentă The Moscow Times.
Întreruperile au afectat principalele rețele de telecomunicații din Rusia, fapt ce a coincis cu repetițiile zborurilor avioanelor militare deasupra Moscovei, semn că blocajele ar putea fi deliberate, în scop preventiv.
Ziua Victoriei, sărbătorită anual pe 9 mai, marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători naționale din Rusia. Președintele Vladimir Putin este așteptat să participe la parada tradițională din Piața Roșie, unde vor fi prezenți și aproximativ 20 de lideri internaționali.
Astfel de restricții de internet au devenit frecvente în timpul evenimentelor oficiale la care participă Putin, în special în contextul tensiunilor cauzate de războiul din Ucraina. Kremlinul se teme de atacuri cu drone sau tentative de sabotaj, mai ales după mai multe incidente petrecute în ultimele luni în apropierea unor obiective strategice din Rusia.
Tensiunile s-au intensificat recent, după ce Volodimir Zelenski a respins o propunere de armistițiu temporar înaintată de Putin pentru perioada ceremoniilor din Rusia. Zelenski a transmis că Rusia poartă responsabilitatea pentru siguranța liderilor străini care aleg să participe la eveniment.
În replică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a acuzat Kievul că amenință direct desfășurarea festivităților din 9 mai. La rândul său, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a lansat un avertisment, afirmând că „10 mai s-ar putea să nu mai vină la Kiev” în cazul unor „provocări reale în timpul Zilei Victoriei.”