Incident între o navă de război americană şi una rusească în Mediterana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă de război rusească s-a apropiat foarte mult de un crucişător american într-un nou incident joi în Marea Mediterană, potrivit armatei SUA, care a denunţat "lipsa de profesionalism" a navei ruseşti.

Crucişătorul lansator de rachete USS San Jacinto era prezent în Mediterana în cadrul operaţiunii "Inherent Resolve" (determinare absolută), lansată în august 2014 pentru a lovi poziţiile grupării Statului Islamic (SI).

Potrivit comandamentului european al armatei americane, fregata rusească Iaroslav Mudrîi "a manevrat spre" San Jacinto, până la punctul de a fi la "o proximitate nejustificată" de crucişătorul american, potrivit unei declaraţii transmise duminică agenţiei France Presse.

Nava rusească şi-a schimbat apoi direcţia şi a manevrat în urma USS San Jacinto, care "nu a fost deloc ameninţat de aceste manevre haotice" ale lui Iaroslav Mudrîi, a precizat armata americană.
Potrivit comandamentului european, mişcările fregatei ruseşti relevă o "lipsă de profesionalism".


"Suntem preocupaţi de fiecare dată de manevrele lipsite de profesionalism care se produc în mare", a comentat armata americană, citată de Agerpres.Pentru armata americană, "aceste acte pot conduce la o escaladare nejustificată a tensiunilor între ţări şi la erori de calcul sau accidente periculoase".


Ruşii şi americanii s-au acuzat deja reciproc de manevre periculoase în timpul unui alt incident care a implicat, în aceeaşi zonă, Iaroslav Mudrîi şi distrugătorul american USS Gravely, la 17 iunie.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite