Incendiu misterios la aeroportul din Soci, în apropierea căruia Putin deține un palat și o cabană de schi VIDEO

0
Publicat:

Un incendiu misterios a izbucnit miercuri la aeroportul din Soci, stațiune balneară de la Marea Neagră în apropierea căreia liderul autoritar rus Vladimir Putin deține un palat și o cabană de schi.

Incendiu la aeroportul din Soci Captură X
Incendiu la aeroportul din Soci Captură X

Filmulețe care surprind acest incendiu au fost distribuite pe larg pe rețelele de socializare. „Ceva se întâmplă la aeroportul din Soci”, a comentat canalul de Telegram Crimean Wind.

Imaginile, distribuite îndeosebi pe conturile rusești de Telegram, au arătat coloane de fum negru ridicându-se deasupra aeroportului de lângă Marea Neagră.

Ulterior, biroul de presă al aeroportului din Soci a susținut că a fumul a apărut în urma unei simulări de intervenție în caz de incendiu organizate de autoritățile aeroportuare împreună cu Departamentul regional pentru Situații de Urgență. „Aceste exerciții nu afectează operațiunile aeroportuare și nici programul de zboruri”, a adăugat sursa citată.

Contactat de publicația americană Newsweek în legătură cu incendiul de la Soci, Ministerul rus de Externe nu a oferit niciun comentariu.

Incendiul de la aeroportul din Soci s-a produs într-o zi în care zeci de drone ucrainene au vizat teritoriul rus, lovind mai ales rafinăria de petrol din regiunea Riazan.

Rusia este afectată aproape zilnic de incendii misterioase de la declanșarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite