Video Incendiu devastator în Moscova. Flăcările au distrus un institut care are legături cu sectorul de apărare al Rusiei
0Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri noaptea la clădirea Institutului Lebedev de Mecanică de Precizie și Inginerie Computerizată din Moscova, considerat un punct cheie în sectorul de apărare al Rusiei.

Suprafața incendiului s-a extins rapid de la 350 de metri pătrați la 1.500 de metri pătrați, acoperind o mare parte din clădiri, informează RAI News.
Institutul a fost cuprins de flăcări uriașe, în timp ce înăuntru s-au auzit mai multe explozii, potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare.
Institutul Lebedev de Mecanică de Precizie și Inginerie Computerizată este specializat în dezvoltarea de sisteme informatice pentru securitatea națională, cât și de hardware și software pentru telecomunicații. În perioada sovietică, a fost o organizație a Academiei Sovietice de Științe. Acesta are legături cu sectorul rus al Apărării și este situat la numai opt kilometri de Kremlin.
Explozii puternice au fost auzite în mijlocul incendiului de la Institutul Lebedev, cel mai probabil din cauza exploziei unor butelii de heliu. O înregistrare video de la fața locului arată flăcări mari ieșind din clădire, împrăștiind coloane mari de fum negru în apropierea unei șosele cu două benzi de circulație.
Acoperișul clădirii s-a prăbușit între timp, a raportat TASS, agenția rusă de presă deținută de stat.
Nu au fost raportate victime, iar pompierii, mobilizați în număr mare la fața locului, lucrează pentru a stinge incendiul, potrivit rapoartelor locale. Autoritățile au desfășurat un elicopter Ka-32 ca parte a eforturilor de stingere a incendiilor.