FOTO VIDEO Un tânăr a împuşcat un poliţist şi un profesor într-o şcoală din Moscova, după care a luat 20 de ostatici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video de la şcoala unde a avut loc atacul
Captură video de la şcoala unde a avut loc atacul

Un tânăr a intrat cu o puşcă în liceul din Moscova în care învăţa acesta, a deschis focul asupra unui poliţist şi a luat ostatici peste 20 de copii, relatează Russia Today, în pagina electronică.

UPDATE Atacatorul de la şcoala nr. 263 din nord-estul Moscovei este un elev iminent al instituţiei de învăţământ, a declarat o sursă din cadrul agenţiilor de securitate, relatează Interfax, în pagina electronică.

Potrivit aceleiaşi surse, elevul a mers înarmat la şcoală, unde a ucis două persoane şi a luat peste 20 de ostatici, în urma unui conflict şcolar. 

Potrivit Lifenews, tânărul, pe nume Serghei Gordeev, a avut un conflict cu profesorul de geografie, Andrei Kirilov, în vârstă de 37 de ani.

"Trebuie să îl găsesc pe profesorul de geografie", a afirmat Serghei, ameninţându-l cu o puşcă pe gardianul de la intrarea în şcoală. "El l-a împuşcat pe profesor în stomac, a verificat dacă este în viaţă, după care i-a tras un foc de control în cap", a declarat un coleg de clasă al acestuia pentru Lifenews.

Postul de radio Kommersant FM a anunţat că elevul era printre cei mai buni dar l-ar fi suspectat pe profesorul de geografie că încearcă să intervină în defavoarea sa la absolvire.


UPDATE Poliţia rusă a anunţat luni că l-a neutralizat pe bărbatul care a luat ostatici mai mulţi elevi într-o şcoală din Moscova, incident care s-a soldat cu moartea a două persoane, un poliţist şi un profesor. Potrivit poliţiei, autorul atacului ar fi un elev. Anterior, presa anunţase că acesta este tatăl unuia dintre elevi.


UPDATE Potrivit televiziunii ruse, RT, atacatorul ar fi eliberat o parte dintre elevi, însă ţine în continuare ostatici mai mulţi profesori. 


Bărbatul a intrat în clădire cu o armă şi l-a ucis pe poliţistul care a încercat să îl oprească, potrivit tabloidului Lifenews.

Bărbatul ar fi luat ostatici peste 20 de adolescenţi în vârstă de 15 ani, care se aflau la ora de biologie. În şcoală nu sunt numai elevi de liceu, ci şi copii mai mici.

Toţi ceilalţi elevi şi profesorii au fost evacuaţi din şcoală. Până în prezent, bărbatul nu a făcut nicio revendicare.

Conexiunea prin telefon cu şcoala s-a pierdut, iar părinţii şocaţi s-au adunat în faţa clădirii, afirmă postul de televiziune Lifenews TV.

Ministrul rus de Interne verifică informaţiile privind acest incident, a anunţat agenţia de presă Interfax.

Toate şcolile din Rusia sunt obligate să aibă un agent de securitate cu armă, conform unei legi adoptate în 2004, după tragicul atac terorist de la şcoala din Beslan, Oseţia de Nord, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 380 de copii, profesori şi părinţi. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite