Fostul vicepreşedinte al Gazprombank s-a alăturat Legiunii care luptă împotriva armatei ruse. „Dacă vreţi ca Rusia să devină o ţară liberă, alăturaţi-vă”
0Fostul vicepreşedinte al Băncii Ruse Gazprombank, Igor Volobuev s-a alăturat Legiunii „Libertatea Rusiei”, care luptă în Ucraina împotriva armatei Rusiei. El a povestit într-un interviu că a venit În Ucraina să îşi apere cu arma în mână oraşul natal Aktîrka.
„Băieţi din Rusia, dacă urâţi regimul Putin, dacă vreţi ca Rusia să devină o ţară liberă şi democratică, atunci alăturaţi-vă”, a declarat Volobuev într-un interviu.
El a mai explicat care a fost motivul pentru care a părăsit Rusia, deşi s-a născut la Aktîrka, locul în care se aflau toate persoanele apropiate.
„În câteva zile (de la începerea războiului – n.r.) am decis că nu mai pot trăi în Rusia. Pentru că ruşii mi-au ucis tatăl, mi-au ucis cunoscuţii, prietenii apropiaţi. Tatăl meu a locuit într-un subsol rece timp de o lună.
Oameni pe care îi cunosc din copilărie mi-au spus că le e ruşine cu mine. Ştii ce mi-au spus? «Să nu mai auzim niciodată că eşti din Aktîrka, că eşti ucrainean. Niciodată».
Mi-am făcut bagajele şi am zburat din Rusia pe 2 martie”, a povestit Igor Volobuev.
El a lucrat pentru Gazprombank mai mult de şase ani, iar înainte de asta, a lucrat la Gazprom timp de 16 ani, dintre care 9 ani a fost şeful biroului de presă.
„Nu mai puteam sta printre acei oameni. Dai mâna cu ei, zâmbeşti, te uiţi la acest război ca la un film de groază şi, în acelaşi timp, te prefaci că asta nu te priveşte.
Am venit în Ucraina să-mi apăr Aktîrka cu arma în mână. În 2014, când Crimeea a fost ocupată, mi-am promis că, dacă vor veni tancuri ruseşti la Aktîrka mea, voi veni la război”, a mai spus Volobuev.
El a subliniat că nu a primit ameninţări în Rusia şi acolo avea o situaţie materială stabilă.