Discursul lui Putin: Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat joi, în discursul său anual către naţiune, că Rusia va face tot posibilul pentru a încheia războiul din Ucraina şi a eradica nazismul din ţara vecină, transmite Agerpres, care citează EFE.

Foto AFP
Foto AFP

"Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas (regiune din estul Ucrainei, ocupată parţial de Rusia - n.r.), dar noi vom face totul pentru a-l încheia, pentru a elimina nazismul şi a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a declarat Putin în discursul rostit în faţa camerelor reuniune ale parlamentului rus.

Potrivit Reuters, Putin a declarat că Rusia nu va permite nimănui să se amestece în afacerile sale interne şi a reluat acuzaţia conform căreia Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior.

Foto AFP
Foto AFP

Liderul de la Kremlin a mai susţinut că majoritatea cetăţenilor ruşi sprijină decizia sa luată acum doi ani de a trimite sute de mii de militari în Ucraina.

Putin a mai afirmat că Moscova este pregătită pentru dialog cu SUA cu privire la stabilitatea strategică, dar a respins orice fel de încercare de a obliga Rusia să participe la negocieri.

În discursul său, Putin a anunţat că Rusia a folosit sisteme avansate de armament, inclusiv rachete hipersonice Zircon, şi că deţine avantajul militar în Ucraina.

Afirmaţiile potrivit cărora Moscova intenţionează să desfăşoare arme nucleare în spaţiu sunt nefondate: "Astfel de insinuări (...) sunt o stratagemă doar pentru a ne atrage în negocieri în condiţiile lor, care sunt favorabile doar Statelor Unite", a explicat Putin.

Moscova nu va discuta cu Washingtonul despre stabilitatea strategică separat de propriile interese naţionale: "Dacă doriţi să discutaţi probleme de securitate şi stabilitate care sunt responsabile şi importante pentru întreaga planetă, trebuie să o faceţi doar ca parte a unui singur complex", a transmis Putin.

Noi super-arme

Şeful statului a calificat drept o invenţie acuzaţiile potrivit cărora Moscova se pregăteşte să desfăşoare arme nucleare în spaţiu, dar a trecut în revistă noile tipuri promiţătoare de arme ruseşti. De asemenea, el a acuzat Occidentul că în locul Rusiei ar dori să vadă "un spaţiu care se estompează şi moare" şi i-a avertizat pe "eventualii intervenţionişti" că soarta lor va fi mult mai tragică decât în epocile trecute.

Forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt în stare de pregătire deplină pentru utilizare, în timp ce complexele hipersonice Avangard şi Peresvet sunt în misiune de luptă, a declarat liderul rus în discursul său în faţa Adunării Federale. Potrivit acestuia, tot ceea ce s-a planificat în sfera armamentului a fost realizat sau lucrările sunt în curs de finalizare.

"Sistemul de rachete hipersonice Kinjal nu numai că a fost pus în funcţiune, dar este folosit cu mare eficienţă pentru a lovi ţinte deosebit de importante în timpul unei operaţiunii militare speciale", a declarat Putin, referindu-se la războiul din Ucraina. "Blocurile hipersonice Avangard cu rază de acţiune intercontinentală şi sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă", a adăugat liderul rus.

Interfax arată că potrivit datelor oficiale, Kinjal este un sistem de aeronave cu o rachetă aerobalistică hipersonică de mare precizie, bazat pe avionul de vânătoare-interceptor cu rază lungă de acţiune MiG-31 modernizat. Potrivit armatei ruse, acesta este capabil să lovească ţinte la o distanţă de peste 2.000 km, garantând în acelaşi timp depăşirea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă existente şi în curs de dezvoltare.

Toate planurile din sfera armamentului, anunţate în discursul din 2018 adresat Adunării Federale, au fost îndeplinite sau sunt aproape de îndeplinire, a arătat Putin. Sistemele de rachete hipersonice "Kinjal" şi "Zirkon" sunt deja utilizate în operaţiunea militară specială, blocurile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală "Avangard" şi sistemele laser "Peresvet" sunt în misiune de luptă, testele rachetei de croazieră "Burevestnik" şi ale vehiculului subacvatic fără pilot "Poseidon" sunt în curs de finalizare.

"Primele rachete balistice grele de serie Sarmat au fost, de asemenea, livrate trupelor. În curând le vom demonstra (forţa) în zonele de bază în serviciul de luptă", a anunţat Putin.

"Lucrările la o serie întreagă de alte sisteme de arme promiţătoare continuă. Şi vom afla în continuare despre noi realizări ale oamenilor noştri de ştiinţă şi ale producătorilor de arme", a promis el.

Ţările occidentale nu doresc doar să frâneze dezvoltarea Federaţiei Ruse, ci "în locul Rusiei, ele vor un spaţiu dependent, în declin, dispărut, în care pot face ce vor", a susţinut Putin.

Occidentul ar vrea să facă Rusiei ceea ce a făcut cu Ucraina: "Să aducă discordie în casa noastră şi să ne slăbească din interior. Dar au calculat greşit", a afirmat Putin.

Rusia va face totul pentru a rezolva toate sarcinile operaţiunii militare speciale, a promis Putin, referindu-se la invazia din Ucraina: "Nu noi am fost cei care au început acest război în Donbas, dar, aşa cum am spus de multe ori, vom face totul pentru a-l termina. Unităţile noastre deţin ferm iniţiativa. Ele avansează cu încredere într-o serie de direcţii operaţionale, eliberând din ce în ce mai multe teritorii", a arătat Putin.

"Forţele noastre armate au dobândit o experienţă de luptă extraordinară. (...) Capacităţile de luptă ale forţelor armate au crescut de mai multe ori", s-a lăudat el.

Occidentul a fost cel care a provocat conflicte în Ucraina, în Orientul Mijlociu şi în alte regiuni, iar acum susţine că Rusia va ataca Europa. "Vorbesc prostii", a replicat Putin.

Nouă ordine mondială

În acelaşi timp, a arătat el, este necesar să se consolideze grupurile militare din direcţia strategică vest, pentru a neutraliza ameninţările reprezentate de o nouă extindere a NATO.

Oricine se gândeşte să invadeze Rusia ar trebui să-şi amintească soarta celor care au încercat cândva să facă acest lucru. "Dar acum consecinţele pentru posibilii intervenţionişti vor fi mult mai tragice", a ameninţat el. "Ei trebuie să realizeze în cele din urmă că şi noi avem arme (....) care pot lovi ţinte de pe teritoriul lor", a punctat el.

Forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt "într-o stare de pregătire deplină pentru o utilizare garantată", a menţionat Putin.

El a acuzat ţările occidentale că încearcă să atragă Rusia într-o cursă a înarmării - "pentru a repeta trucul pe care l-au reuşit în anii '80 cu Uniunea Sovietică". Prin urmare, este important să "alocăm resursele cât mai raţional posibil şi să construim o economie eficientă pentru forţele armate", a spus Putin.

El a punctat şi mai vechea teză că ar dori o nouă ordine mondială. "Este evident că este necesar să se lucreze la formarea unui nou contur de securitate egal şi indivizibil în Eurasia încă din viitorul apropiat. Suntem pregătiţi pentru o conversaţie de fond pe această temă cu toate ţările şi alianţele interesate”, a transmis Putin.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite