Cum se pregătește Rusia pentru moartea lui Ramzan Kadîrov. Succesorul trebuie să mențină Cecenia sub controlul Kremlinului
0Discuțiile privind viitorul conducerii Ceceniei s-au intensificat în ultimele săptămâni, pe fondul informațiilor tot mai insistente despre deteriorarea stării de sănătate a lui Ramzan Kadîrov.

Surse apropiate Kremlinului și partidului Rusia Unită au declarat pentru publicația de investigații IStories că situația este tratată cu maximă seriozitate la Moscova, iar autoritățile „lucrează” la un plan pentru a evita un vid de putere în republica nord-caucaziană.
La finalul lunii decembrie, liderul cecen ar fi fost internat de urgență într-un spital din Moscova, potrivit Novaya Gazeta Europe. Ulterior, pe 11 ianuarie, presa ucraineană, citând surse din serviciile de informații de la Kiev, a relatat că acesta ar fi suferit o insuficiență renală, iar familia sa s-ar fi deplasat de urgență la spital.
Un interlocutor apropiat Kremlinului afirmă că „atâta timp cât Kadîrov este în viață, nu se va schimba nimic”, însă admite că în Cecenia se desfășoară „procese complicate”, ținute sub un control strict, potrivit Istories.
Potrivit acestuia, localnicilor li s-ar fi transmis că orice scurgere de informații va fi pedepsită drastic, „cu distrugerea întregii familii, până la a șaptea generație”.
Dinastia Kadîrov și pregătirea succesorului
Ramzan Kadîrov încearcă să-și securizeze dinastia printr-o strategie dublă: promovarea fiului său Adam, în vârstă de 18 ani, și consolidarea alianțelor cu cele mai puternice clanuri cecene.
În ciuda faptului că legislația rusă nu îi permite lui Adam să conducă republica înainte de 2037, acesta a fost deja numit șef al Consiliului de Securitate al Ceceniei și este înconjurat de un nucleu de putere construit special pentru el.
Doi dintre fiii lui Kadîrov au fost căsătoriți în 2024 cu reprezentante ale familiilor Delimkhanov și Geremeev - al doilea cel mai influent bloc de putere din Cecenia.
Și fiicele liderului cecen sunt, la rândul lor, căsătorite în familii loiale, într-o încercare de a crea o rețea de protecție în eventualitatea dispariției sale.
În paralel, Ramzan Kadîrov și-a extins masiv armata personală, estimată la 18.000 -25.000 de oameni. de asemenea, a construit structuri paramilitare care îi sunt direct loiale. Deși prezentate drept forțe cecene, majoritatea luptătorilor trimiși în Ucraina nu sunt etnici ceceni.
Planul de rezervă: exilul în Orientul Mijlociu
Liderul cecen nu se bazează exclusiv pe garanțiile lui Vladimir Putin. Surse citate de IStories afirmă că acesta a purtat discuții secrete cu monarhii din Orientul Mijlociu pentru a asigura protecția familiei și a averilor sale. Rudele sale dețin proprietăți importante în Emiratele Arabe Unite, iar un nepot a obținut deja cetățenia EAU, pregătind terenul pentru o eventuală relocare.
Stabilitatea, o prioritate pentru Kremlin
Pentru Rusia, obiectivul principal este ca Cecenia să nu devină o sursă de instabilitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina. De aceea, Moscova preferă un succesor loial și previzibil, capabil să mențină status quo-ul.
Apti Alaudinov, comandantul forțelor speciale „Akhmat”, a fost exclus din lista potențialilor succesori din cauza lipsei de legitimitate în rândul clanurilor cecene. Rămân favoriți doi apropiați ai lui Kadîrov: Adam Delimkhanov și Magomed Daudov, cunoscuți cu un trecut violent și o influență extinsă în structurile de putere.
Delimkhanov, deputat în Duma de Stat, este considerat arhitectul eliminării mai multor rivali ai clanului Kadîrov. Daudov, fost combatant separatist capturat și cooptat de Kadîrov, este responsabil pentru represiuni și torturi în republică și conduce în prezent guvernul cecen.
Ce s-ar putea întâmpla după moartea lui Kadîrov
Experții sunt împărțiți cu privire la ce s-ar putea întâmpla după moartea lui Kadîrov.
Politologul Dmitri Dubrovsky crede că nu vor exista proteste sau lupte reale pentru putere și că oficialii de la Kremlin vor accepta orice lider care garantează stabilitatea.
Alții, precum analistul Abbas Gallyamov, avertizează că moartea lui Kadîrov ar putea declanșa tensiuni între clanuri și proteste, întrucât nemulțumirea față de regim este mare, chiar și în rândul elitei.
Un jurnalist rus specializat în subiecte cecene spune că Moscova nu are încă o strategie clară pentru „ziua de după” și că mai multe decizii vor fi luate „din mers”.
Potrivit organizației pentru drepturile omului Vayfond, mulți locuitori din Cecenia speră în prăbușirea regimului Kadîrov, dar nu cred că viața lor se va schimba semnificativ. „Dacă nu va fi mai rău, cu siguranță nu va fi mai bine”, crede Amina Larsson, reprezentantă a organizației.























































