Cum încearcă Moscova să atragă noi recruți pentru războiul din Ucraina: Plata la kilometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă campanie de recrutare se derulează în întreaga Rusie, Moscova fiind în căutare de noi soldați pentru a-și completa efectivele în Ucraina. Noi recruți sunt momiți cu bonusuri și beneficii atrăgătoare. Recrutorii îi contactează telefonic pe rușii eligibili. Birourile de înrolare colaborează cu universitățile și agențiile de servicii sociale pentru a atrage studenți și șomeri.

Rusia încearcă să atragă noi recruți pentru războiul din Ucraina FOTO PROFIMEDIA
Rusia încearcă să atragă noi recruți pentru războiul din Ucraina FOTO PROFIMEDIA

În contextul în care ambele părți combatante se pregătesc pentru următoarele contraofensive, pe fondul luptelor de uzură de pe frontul din est, Kremlinul are nevoie disperată de recruți pentru a susține ritmul războiului.

Deși Kremlinul a negat că pregătește o nouă mobilizare, după cea „parțială” din septembrie, în care 300.000 de rezerviști au fost chemați la război, totuși în Rusia domnește incertitudinea privind deciziile viitoare ale Moscovei.

Derulând campanii de recrutare voluntară Moscova poate „evita să declare un al doilea val de mobilizare”, au apreciat analiștii de la Institutul pentru Studii de Război, în condițiile în care primul s-a dovedit extrem de nepopular, determinând zeci de mii de ruși să părăsească țara.

Mărturii despre o nouă campanie de recrutare

Un moscovit a dezvăluit pentru Associated Press că angajatorul său, o organizație de stat, a adunat carnetele militare ale tuturor angajaților ce pot fi înrolați, promițând că le va obține amânarea serviciului militar.

„Te face să te simți nervos și speriat - pentru că nimeni nu și-ar dori să se trezească cu o pușcă în mână, luptând într-un război”, a dezvăluit locuitorul din Moscova, care a dorit să-și păstreze anonimatul, deoarece se teme de represalii. „Operațiunea specială cam trenează, așa că ne putem aștepta la surprize din partea autorităților ruse".

La mai bine de o săptămână de când și-a predat fișa militară, nu a primit încă scutirea, deși, de obicei, asemenea cereri sunt rezolvate într-o zi-două, fapt care îl neliniștește și mai tare.

Presa rusă relatează că bărbați din întreaga țară primesc citații de la birourile de înrolare. În cele mai multe dintre cazuri, bărbaților li se cere să își actualizeze datele; alții au primit însă ordine să participe la antrenamente militare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara săptămâna trecută că citațiile în vederea actualizării dosarelor este o "practică obișnuită" și un "demers continuu".

În schimb, potrivit unor relatări încă neconfirmate din mass-media rusă, autoritățile au cerut guvernelor regionale să recruteze un anumit număr de voluntari. Totodată, unii oficiali au anunțat înființarea unor centre de recrutare unde să fie înregistrați soldați pe bază de contract.

Guvernul a postat anunțuri pe site-urile oficiale, ca și pe conturile de socializare ale organismelor și instituțiilor de stat, inclusiv în biblioteci și licee.

Cum încearcă Kremlinul să atragă noi recruți

Potrivit unuia dintre anunțuri, postat de o administrație municipală din regiunea vestică Iaroslavl, se oferea o primă unică de aproximativ 3.800 de dolari la înscriere, iar dacă erau trimiși în Ucraina, un salariu lunar de până la 2.500 de dolari, la care se adăugau bonusuri: 100 de dolari pe zi pentru "implicarea în operațiuni ofensive active" și 650 de dolari "pe kilometru în cadrul echipelor de asalt".

Beneficiile oferite constau în scutiri de taxe și rambursarea împrumuturilor, statut preferențial de admitere la universitate pentru copiii soldatului, compensații generoase pentru familia sa în cazul că ar fi rănit sau ucis în luptă , respectiv statutul de veteran de război, care presupune și mai multe avantaje.

În orașul siberian Novosibirsk, oficialii au cerut universităților, colegiilor și școlilor profesionale să posteze anunțurile de recrutare pe site-urile lor, a declarat Serghei Cernișov, fondatorul unei școli profesionale private din acest oraș.

Cernișov a postat anunțul pe contul său de socializare „pentru ca toată lumea să știe ce pune la cale primăria noastră”, dar a dezvăluit pentru AP că nu are de gând să îl pună și pe site-ul școlii. „Este bizar" să fie vizați elevii școlilor profesionale, a spus el.

Ca parte a aceleiași campanii de recrutare, oficiali ai birourilor de înrolare au discutat cu studenții și cu șomerii, sau pur și simplu au contactat telefonic bărbați eligibili pentru a le propune să se înscrie voluntar.

Un moscovit care a vorbit sub rezerva anonimatului pentru propria siguranță a mărturisit că a primit un astfel de apel și a fost surprins de cât de politicos a fost interlocutorul de la celălalt capăt al firului: „Consecutiv refuzului meu, nu au existat amenințări sau alte (încercări de) a mă convinge - mi-a spus (doar) «Mulțumesc, la revedere»".

Până acum, oficialii birourilor de înrolare au exercitat presiuni doar în cazuri izolate, a declarat Grigori Sverdlin, fondatorul „Go by the Forest”, o organizație ce oferă asistență celor care doresc să evite convocarea în armată.

Numărul cererilor a crescut de 10 ori, și anume la 100 pe zi, rușii cerând sfaturi despre cum să gestioneze citațiile sau să răspundă funcționarilor, a explicat el. În cele mai multe cazuri, a fost vorba doar de cereri de actualizare a adresei și a numărului de telefon.

Sverdlin a indicat însă că citațiile din anumite regiuni au fost diferite.

Potrivit mesajelor primite de la bărbați din regiunea Vologda, la aproximativ 400 de kilometri nord de Moscova, aproape toți cei care s-au prezentat la biroul de înrolare după ce au primit citații „au fost obligați să semneze o hârtie care le interzice să părăsească regiunea”, a spus el.

Campania de recrutare coincide cu perioada de înrolare pentru serviciul obligatoriu

Avocatul Alexei Tabalov, coordonatorul grupului de asistență juridică al Școlii pentru recruți, crede că nu este nimic neobișnuit în faptul că autoritățile distribuie citații în această perioadă, înainte de următorul ciclu de înrolare pentru serviciul militar obligatoriu, programat pentru 1 aprilie.

Bărbații ruși cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani au obligația să efectueze stagiul militar de un an, dar o mare parte dintre ei invocă motive de sănătate sau obțin amânări pentru că sunt studenți. Ponderea bărbaților care se sustrag de la încorporare este deosebit de mare în Moscova și în alte orașe mari: mulți dintre ei pur și simplu îi evită pe agenții care încearcă să le înmâneze citații.

Tabalov a declarat că bărbații au povestit că, prezentându-se la birourile de înrolare pentru a-și actualiza dosarele, au dat peste funcționari care „îi iau pe ocolite și promovează ideea de a semna contractul, vorbesc despre faptul că ar trebui să își iubească patria și să o apere".

Oamenii înțeleg deja ce implică să semnezi un contract. Este puțin probabil ca cei care s-au ars o dată să mai cadă în aceeași capcană”, a spus el.

Tabalov a mai spus că asociația primește în continuare mesaje de la soldați care doresc să își rezilieze contractele, numai că acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal până când președintele Vladimir Putin nu va semna un nou decret prin care să pună capăt mobilizării parțiale, care a început în septembrie.

„Ieșirea din război înseamnă automat urmărire penală", a spus Tabalov, adăugând că din decembrie au curs cazurile penale împotriva soldaților care au dezertat sau care au lipsit fără permisiune.

Va anunța Rusia o nouă mobilizare?

Postul de știri Mediazona a numărat 247 de verdicte în 536 de procese penale privind aceste acuzații și altele similare, adăugând că peste o treime dintre cei găsiți vinovați au primit sentințe cu suspendare, ceea ce permite autorităților să îi trimită înapoi pe front.

Actuala campanie de recrutare este similară celei derulate vara trecută, înainte de mobilizarea din septembrie, a observat Katerina Stepanenko, analist specializat în Rusia la Institutul pentru Studii de Război.

Atunci, autoritățile au apelat la stimulente financiare, și au fost formate diverse batalioane de voluntari, dar recrutarea nu a avut prea mult succes, având în vedere că Vladimir Putin a decis în cele din urmă să recurgă la mobilizarea parțială.

Au recrutat deja o porțiune semnificativă dintre cei care au primit stimulente financiare vara trecută. Și s-au chinuit să facă acest lucru anul trecut”, a spus Stepanenko.

„Ceea ce ne-a învățat campania de mobilizare a 300.000 de militari este că nu ajunge să formeze un grup de atac suficient de mare pentru a putea face progrese în operațiunile sale ofensive", a spus ea.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite